Urmărește-ne în Social Media

Pink, Willow Sage Hart - Cover Me In Sunshine

Pink a lansat ”Cover Me In Sunshine”, primul videoclip alături de fiica sa de 9 ani, Willow Sage Hart. Atât duetul, cât și clipul sunt emoționante, relația mamă-fiică făcând ca mesajul melodiei să fie și mai special.

Willow Sage Hart, fetița de 9 ani a lui Pink, a filmat primul ei videoclip alături de mama sa. Melodia "Cover Me In Sunshine", pe care cele două au înregistrat-o împreună, emană optimism, clipul captând relația strânsă dintre cele două.

"Eu și fetița mea am înregistrat o piesă și am făcut un videoclip împreună!! Sperăm să vă aducă tuturor bucurie, gingășie și seninătate", a transmis Pink.

Willow a atras atenția publicului și înainte de acest videoclip, tânăra artistă fiind recent filmată de mama ei cântând această piesă. Clipul urcat pe TikTok a atras extrem de multe aprecieri, de aici venind, probabil, și ideea înregistrării unui videoclip.

Anul trecut, Pink a înregistrat primul ei duet cu artistul de muzică country Keith Urban. Single-ul pe care cei doi l-au lansat împreună se numește "One Too Many" și este o baladă despre nevoia de a te desprinde de trecut și de vicii care-ți încețoșează viziunea. Urban a mărturisit că după ce piesa a fost înregistrată și mixată în versiune solo, și-a dat seama că are nevoie de un partener pentru duet, și cum "a iubit întotdeauna" vocea lui Pink, alegerea a fost simplă.

Comentarii