Cel mai de anvergură proiect live din România, ULive Session, a început săptămâna trecută cu piese de la Dorian Popa şi Lora şi, în fiecare săptămâna, luni, miercuri şi vineri, la ora 12:00, continuă cu versiuni noi de la Alina Eremia, Lora, Dorian Popa, Ami, Liviu Teodorescu, Giulia, Sore, Peter Pop, Ioana Ignat şi Ligia; peste 35 de momente muzicale, piese proprii, cover-uri, interpretări acustice, single-uri noi, totul ambalat într-un concept video alb-negru, curajos şi incitant.
Live-ul piesei “Lucruri mici” a fost filmat alături de band-ul lui Peter Pop, în mansardă locaţiei Simbio Bucureşti, iar din echipa de producţie “ULive” au făcut parte: Iustin Surpanelu (regie), Robert Ionicioiu (DOP), Monograf Studio şi Anca Adriana Minu (scenografie), Silviu Mindroc (post-producţie video).
Despre piesa “Lucruri mici”, Peter Pop a declarat:
“Iubirea înseamnă acele lucruri care, la prima vedere par lipsite de importantă, dar care, în fond, sunt esenţă – zâmbetul dintr-un anumit context, o cămaşă aruncată la întâmplare, cafeaua de dimineaţă, stângăciile pentru care îţi vine să o iei în braţe… toate astea sunt lucruri mici, dar care te fac să te îndrăgosteşti în fiecare zi”.