Ai crede că e ciudat să dai numele unei piese ce sună a party "Loneliness", până vezi videoclipul. Ştim cu toţii că există persoane care se simt singure în mijlocul unei petreceri sau în mijlocul unui concert. Pare a fi şi cazul aici. Piesa şi videoclipul au debutat pe 31 ianuarie 2024 şi ne prezintă o poveste spusă pe două planuri.
Regizat de Alasdair McLellan, acest clip intercalează imagini cu viaţa unor tineri şi adolescenţi cu secvenţe cu membrii Pet Shop Boys cântând. Vedem dragoste pură şi inocentă, sărutări adolescentine şi momente de tandreţe. Ele apar mai degrabă ca amintirile unui sportiv, care nu se poate concentra la aspiraţiile sale. Sunt şi momente de prietenie tinerească şi de gelozie sau râvnă la cel de lângă tine, care e făgăduit altei persoane.
Până la urmă îţi dai seama că protagonistul de fapt îşi reneagă sexualitatea şi refuză să accepte cine e de fapt, de aici şi titlul piesei şi clipului. "Loneliness" este primul single de pe noul album Pet Shop Boys, "Nonetheless", care va sosi pe 26 aprilie 2024. Este primul din 2020 încoace, când se lansa "Hotspot". Cei doi au colaborat cu James Ford pentru producţia acestui nou LP.
Ni se promite o "sărbătorire a emoţiilor diverse care ne fac oameni", dar şi o serie de track-uri mai dance, plus balade introspective. Sunt şi aranjamente frumoase de viori şi o naraţiune comună pentru album. 10 track-uri vă aşteaptă pe disc.
Iată tracklist-ul albumului "Nonetheless":
1. Loneliness
2. Feel
3. Why Am I Dancing?
4. New London Boy
5. Dancing Star
6. A New Bohemia
7. The Schlager Hit Parade
8. The Secret Of Happiness
9. Bullet For Narcissus
10. Love Is The Law
Pentru a sărbători lansarea acestui material discografic, Pet Shop Boys va ţine 5 concerte speciale la Royal Opera House din Londra, în iulie. Pregătesc şi concerte în Glasgow, Nottingham, Birmingham, Manchester şi Belfast. Vor participa şi la festivalul Isle of Wight 2024. La noi au fost în 2022, după o pauză de 14 ani, aducând cele mai mari hituri la Arenele Romane.
Premii muzicale
Ei sunt câștigătorii MTV EMA 2024; Urmărește live-urile - VIDEO
Cea de-a 30-a ediție a galei MTV EMA a avut loc duminică seară la Manchester. Pe Co-Op Live Arena au urcat artiști precum Shawn Mendes, Tyla, Raye, Benson Boone și Pet Shop Boys, lista câștigătorilor MTV EMA 2024 confirmând popularitatea lui Taylor Swift la nivel internațional.
Pentru a treia oră, gazda galei MTV EMA a fost Rita Ora, artista venind însoțită la eveniment de soțul ei, regizorul Taika Waititi. În cadrul ceremoniei au susținut live-uri electrizante Benson Boone, Raye, Shawn Mendes, Pet Shop Boys, Tyla, grupul K-Pop Le Sserafim și Busta Rhymes, căruia i s-a acordat premiul Global Icon.
Taylor Swift a câștigat 4 premii, pentru Cel mai bun artist, Cel mai bun videoclip (pentru "Fortnight"), Cel mai bun Live și Cel mai bun artist din SUA. Artista nu a fost în Manchester pentru a accepta aceste premii, însă a înregistrat un mesaj video pentru a le mulțumi fanilor.
"Vă transmit acest mesaj din cadrul turneului Eras și îmi pare rău că nu pot să fiu cu voi în seara asta. Dar vă mulțumesc atât de mult pentru aceste premii extraordinare.
Faptul că ați onorat turneul și tot ceea ce s-a întâmplat cu albumul anul acesta, cu videoclipul, este incredibil.
M-am simțit minunat în cadrul concertelor din Europa de vara asta, așa că este extraordinar că mi-ați acordat aceste premii," a spus Taylor Swift în discursul ei de mulțumire.
Benson Boone a câștigat premiul pentru Cel mai bun artist debutant. Artistul a mărturisit că nu se aștepta la niciun trofeu și s-a declarat recunoscător că și-a găsit vocația.
"Am fost extrem de nepregătit pentru premiul ăsta, dar pot să spun că nu fac muzică de foarte multă vreme. Nu am știut că viața mă va duce în direcția asta. În urmă cu câțiva ani mi-am găsit vocea, pasiunea și cariera," a spus Benson Boone.
Live-urile serii la MTV EMA 2024:
VIDEO: Raye - "Escapism" / "Oscar Winning Tears" / "Body Dysmorphia" (MTV EMA 2024)
VIDEO: Benson Boone - "Slow It Down" / "Beautiful Things" (MTV EMA 2024)
VIDEO: LE SSERAFIM - "Chasing Lightning" / "Crazy" (MTV EMA 2024)
VIDEO: Shawn Mendes - "Heart of Gold" (MTV EMA 2024)
VIDEO: Pet Shop Boys - "All The Young Dudes" / "West End Girls" (MTV EMA 2024)
VIDEO: Tyla - "Water" / "PUSH 2 START" (MTV EMA 2024)
VIDEO: Busta Rhymes - "Break Ya Neck" / "Touch It" / "Look At Me Now" / "I Know What You Want" (MTV EMA 2024)
VIDEO: The Warning - "Automatic Sun" (MTV EMA 2024)
Câștigătorii MTV EMA 2024:
Global Icon
- Busta Rhymes
Pionieri Pop
- Pet Shop Boys
Cea mai bună piesă:
- Ariana Grande – we can’t be friends (wait for your love)
- Benson Boone – Beautiful Things
- Beyoncé – TEXAS HOLD ‘EM
- Billie Eilish – BIRDS OF A FEATHER
- Chappell Roan – Good Luck, Babe!
- Sabrina Carpenter - Espresso - Câștigătoare
Cel mai bun videoclip:
- Ariana Grande – we can’t be friends (wait for your love)
- Charli xcx - 360
- Eminem - Houdini
- Kendrick Lamar – Not Like Us
- LISA ft. Rosalía – NEW WOMAN
- Taylor Swift ft. Post Malone - Fortnight - Câștigătoare
Cel mai bun artist:
- Beyoncé
- Billie Eilish
- Post Malone
- RAYE
- Sabrina Carpenter
- Taylor Swift - Câștigătoare
Cea mai bună colaborare:
- Charli xcx & Billie Eilish – Guess featuring Billie Eilish
- Future, Metro Boomin & Kendrick Lamar – Like That
- Lady Gaga, Bruno Mars – Die With A Smile
- LISA ft. Rosalía – NEW WOMAN - Câștigătoare
- Peso Pluma, Anitta - BELLAKEO
- Taylor Swift ft. Post Malone – Fortnight
Cel mai bun artist nou:
- Ayra Starr
- Benson Boone - Câștigător
- Chappell Roan
- LE SSERAFIM
- Teddy Swims
- The Last Dinner Party
- Tyla
Cel mai bun artist pop:
- Ariana Grande - Câștigătoare
- Billie Eilish
- Camila Cabello
- Charli xcx
- Dua Lipa
- Sabrina Carpenter
- Taylor Swift
- Cel mai bun artist afro:
- Asake
- Ayra Starr
- Burna Boy
- Rema
- Tems
- Tyla
Cel mai bun artist rock:
- Bon Jovi
- Coldplay
- Green Day
- Kings of Leon
- Lenny Kravitz
- Liam Gallagher - Câștigător
- The Killers
Cel mai bun artist latino:
- Anitta
- Bad Bunny
- KAROL G
- Peso Pluma - Câștigător
- Rauw Alejandro
- Shakira
Cel mai bun artist K-Pop:
- Jimin - Câștigător
- Jung Kook
- LE SSERAFIM
- LISA
- NewJeans
- Stray Kids
Cel mai bun artist alternativ:
- Fontaines D.C.
- Hozier
- Imagine Dragons - Câștigătoare
- Lana Del Rey
- Twenty One Pilots
- YUNGBLUD
Cel mai bun artist electro:
- Calvin Harris - Câștigător
- David Guetta
- Disclosure
- DJ Snake
- Fred Again..
- Swedish House Mafia
Cel mai bun artist Hip-Hop:
- Central Cee
- Eminem - Câștigător
- Kendrick Lamar
- Megan Thee Stallion
- Nicki Minaj
- Travis Scott
Cel mai bun artist R&B:
- Kehlani
- SZA
- Tinashe
- Tyla - Câștigătoare
- USHER
- Victoria Monét
Cel mai bun act live:
- Adele
- Coldplay
- Doja Cat
- RAYE
- Taylor Swift - Câștigătoare
- Travis Scott
Cea mai bună promovare:
- Ayra Starr
- Chappell Roan
- Coco Jones
- Flyana Boss
- Jessie Murph
- Laufey
- LE SSERAFIM - Câștigător
- Mark Ambor
- Shaboozey
- Teddy Swims
- The Warning
- Victoria Monét
Artistul cu cea mai mare bază de fani:
- Anitta
- Ariana Grande
- Beyoncé
- Billie Eilish
- Chappell Roan
- Charli xcx
- Katy Perry
- LISA - Câștigătoare
- Nicki Minaj
- Sabrina Carpenter
- Shawn Mendes
- Taylor Swift
Cel mai bun artist din UK și Irlanda:
- Central Cee
- Charli xcx
- Chase & Status
- Dua Lipa
- Hozier
- RAYE - Câștigătoare