Piesa "Zile şi Nopţi" a fost compusă de Laurenţiu Matei, pe versuri scrise de Ovidiu Iordache. Videoclipul muzical a fost realizat de Dan Petcan.
"<<Zile şi Nopţi>> este o piesă pentru noi, în primul rând, pentru mine, pentru Nico, pentru sufletele şi plăcerea noastră de a ne simţi bine în faţa microfonului. Şi de aceea piesa a ieşit aşa. De aceea inclusiv eu o am pe repeat încă de când mi-a trimis Laurenţiu ideea şi era era doar vocea lui Nico trasă. Bine, eu sunt şi fan Nico, dar cine nu e? Normal că acum îmi dau seama că trebuia să facem de mult o piesă împreună însă cred că toate se întâmplă la timpul potrivit. Şi sunt convins că asteptarea a meritat şi pentru oameni, pentru prieteni, pentru cei ce ne iubesc, pentru fanii noştri, cei care vin peste tot la concertele noastre sau ne vor alături de ei în cele mai frumoase momentele ale vieţii lor" a spus Pepe.
Nico a adăugat:
"Cu siguranţă <<Zile şi Nopţi>> nu s-ar fi lansat dacă dintr-un motiv sau altul Pepe nu ar fi tras pe această piesă. De când Laurenţiu şi Ovidiu mi-au arătat ghidul piesei, am ştiu că pot să o lansez doar alături de Pepe, şi ma bucură faptul că ne-a ieşit şi că sună atât de bine. Eu am fost prima care a spus că piesa este prea scurtă, însă poate acesta este un semn că ar putea urma si o a doua parte. Este adevărat că după ce am lansat piesa "Ascultă-mă" cu Theo Rose, fanii şi-au dorit din partea mea o colaborare cu Pepe şi mă bucur din suflet că am putut să le oferim acest proiect pe care ni l-am dorit atât noi, cât şi fanii."
Concerte & turnee
Programul Târgului de Crăciun din București în care ești ferit de ploaie (Laminor Wonderland)
Târgul de Crăciun Laminor Wonderland așteaptă vizitatori atât în zilele de sărbătoare ale lunii decembrie, cât și în prima săptămână din ianuarie. Cu activități și concerte desfășurate în interior, târgul este ofertant și în zilele ploiase. Află programul pentru perioada 24 - 27 decembrie, dar și pentru zilele de 1 și 2 ianuarie.
Laminor Arena, cea mai mare și nouă sală de evenimente din București, găzduiește Târgul de Crăciun Laminor Wonderland până pe 6 ianuarie. Complexul se întinde pe 45.000 de metri pătrați (Bulevardul Basarabia nr. 256, stația de metrou Republica), în acest spațiu generos vizitatorii având la dispoziție activități atractive precum roată panoramică și carusel tematic.
Programul zilelor de sărbătoare pentru Târgul de Crăciun Laminor Wonderland
- 24 decembrie ( Ajun de Crăciun) - 11:00- 18:00
- 25 decembrie ( Crăciun)- 12:00 - 22:00
- 26 decembrie (a doua zi de Crăciun) - 12:00 - 22:00
- 31 decembrie (ajun Revelion) - 12:00 - 16:00
- 1 ianuarie - 12:00 - 22:00
- 2 ianuarie - Program normal
Concert special NICO pe 27 decembrie
- De la 19:00 la 21:00, va fi un concert special, susținut de Nico, Gelu Voicu, Andrei Lazăr, Alexandra Crișan, George Miron (soliști), orchestră, grupul vocal Acapella, dirijor Andrei Tudor.
Între 29 noiembrie 2024 și 6 ianuarie 2025, Hala Laminor se transformă în "Winter Wonderland". Evenimentul din acest an se remarcă prin cinci teme spectaculoase, oferind o experiența unică a celebrării Crăciunului: Tărâmul "North Pole", Tărâmul "Magic Forest", Tărâmul "Tropical Xmas", Tărâmul "Circus Xmas" și Tărâmul "Island".
Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără:
- o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime,
- baloane cu aer cald,
- un carusel tematic.
Copiii vor avea parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici.
De asemenea, târgul găzduiește peste 150 de zone de cadouri și numeroase spații dedicate gastronomiei, fiind organizat atât în interior, cât și la exterior.
Concerte & turnee
Connect-R, Antonia, Feli cântă la târgul de Crăciun Laminor Wonderland în weekendul 6-8 decembrie 2024
Programul artistic al târgului de Crăciun de la Arena Laminor continuă în weekendul 6-8 decembrie cu show-uri ale unora dintre cei mai ascultați artiști români. Găsești în articol mai multe detalii.
Laminor Winter Wonderland 2024 a pregătit vizitatorilor un nou weekend plin de muzică și activități. Povestea de iarnă pregătită de organizatori este compusă din cinci capitole, după cum urmează:
- Tărâmul "North Pole"
- Tărâmul "Magic Forest"
- Tărâmul "Tropical Xmas"
- Tărâmul "Circus Xmas"
- Tărâmul "Island"
La capătul itinerarului, se află însăși casa lui Moș Crăciun, stabilită pentru câteva săptămâni la Hala Laminor. Cei care se aventurează în această călătorie vor ști sigur că au ajuns la reședința Moșului pentru că acesta va beneficia de o statuie de 9 metri înălțime, un reper în generosul spațiu dedicat târgului. Pe ruta reședinței lui Moș Crăciun va circula și un tren ce va duce pasagerii la destinația mult dorită.
Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic. Copiii vor avea parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici. De asemenea, gurmanzii se pot bucura de mâncăruri delicioase, dulciuri și băuturi fierbinți.
Program artistic Laminor Winter Wonderland, weekendul 6-8 decembrie 2024:
Vineri, 6 decembrie: 19.00 - 21.00
- Ducu Bertzi& friends
- Directia 5
Sâmbătă: 17.00 - 19.00
- Connect R
- Pepe
Duminică: 19.00 - 21.00
- Antonia
- Feli
Program general Laminor Winter Wonderland 2024:
- Luni-Miercuri - 15:00 - 22:00
- Joi-Duminică - 12:00 - 23:00