Urmărește-ne în Social Media

Pendulum - Colourfast

Pendulum ne arată că drum 'n bass-ul e cât se poate de relevant în 2023, odată cu lansarea single-ului şi videoclipului "Colourfast". Această piesă vine la câteva săptămâni după colaborarea dintre Pendulum şi Bullet For My Valentine, "Halo".

"Colourfast" e mai puţin infuzat cu metal decât "Halo" dar foarte catchy şi animat de acele voci feminine din fundal. Cea mai celebră trupă australiană de drum 'n bass începuse teasing-ul cu nouă piesă încă din martie, ea auzindu-se pe la marile festivaluri. Sună puternic a Rob Swire, mai ales la capitolul producţie.

E o revenire la sunetul special al formaţiei, aminteşte de "Watercolour", cu sintetizatoare bombastice, tobe ritmate şi riff-uri de chitară sharp. Vocea masculină şi cea feminină se îmbină într-un mod care mă duce cu gândul la excelenţii The Qemists. Videoclipul oficial îi prezintă pe cei de la Pendulum cântând live "Colourfast" în faţa unei mulţimi care pulsează la un concert sold out din Alexandra Palace.

Noul track a debutat prin Virgin/Mushroom Group şi vine după lansarea lui "Halo", care i-a adus pe australieni alături de Matt Tuck, solistul Bullet for My Valentine. Noul videoclip este regizat de care Ross Silcocks. La început de an 2023, grupul a lansat un documentar care acoperă ascensiunea sa la nivelul de headliner care cântă pe stadiaone în anii 2000.

Se numeşte "Pendulum: The New Era" şi explorează motivele dn spatele pauzei grupului iniţiată prin 2012, dar şi show-ul de reuniune din 2016 de la Miami. Pendulum se pregăteşte un turneu pe arene, în postura de headliner. Va include 6 opriri şi va fi cel mai mare turneu britanic al lor din ultimii 10 ani.

Debutează la First Direct Arena în Leeds pe 24 martie 2024 şi se încheie pe OVO Hydro în Glasgow pe 31 martie 2024. Provenind din Perth, Australia, Pendulum este un grup activ din aul 2002 şi a atins poate apogeul carierei atunci când a remixat "Voodoo People" de la Prodigy. Albumul de debut, "Hold Your Color" a sosit în 2005 şi a fost foarte bine primit.

Printre marile colaborări ale grupului se numără şi cea cu formaţia In Flames pe piesa "Self vs Self". Membrii grupului au şi proiectul dubstep Knife Party.

Comentarii

Muzică nouă

Pendulum readuce DNB-ul la viaţă cu piesa nouă "Napalm"

Pendulum a fost într-o perioadă însăşi definiţia muzicii drum 'n bass şi dacă Pendulum nu mergea bine, atunci DNB-ul nu mergea bine. Grupul a dispărut de pe radare cam un deceniu, dar a revenit în pandemie cu câteva single-uri noi. Iar azi ne cadoriseşte cu "Napalm".

Publicat

pe

Coperta single Pendulum Napalm
Coperta single Pendulum Napalm │ FOTO: Pendulum

Ultimele piese lansate de Pendulum au venit în 2023 şi erau "Colorfast", alături de colaborarea cu Bullet For My Valentine "Halo". "Napalm" e prima piesă nouă din 2024 şi este o colaborare intre grupul australian şi Joey Valence, dar şi Brae. E un track simplu, cu elemente de jungle, sample-uri ascuţite şi voce de rap britanic agresiv.

Scheletul de tobe şi bas e acelaşi pe care îl ştiam de acum 15 ani, când Pendulum era peste tot la radiouri. Pendulum a lansat un EP numit "Elemental" în 2021 şi un altul numit "Anima" în 2023.

Iată ce a spus liderul trupei, Rob Swire într-un interviu cu NME:

Casa de discuri ne-a spus, practic, «Faceți mai mult drum’n’bass». „După cum știți, am o relație ciudată cu asta! Am decis să intrăm în studio și să facem ceva cât mai intens posibil, în loc să facem ceva care să se potrivească în seturile de DnB. Am vrut să o facem în felul nostru.

Vreau să merg mult mai departe cu asta. Știu că drum ‘n’ bass are din nou un moment de popularitate și toată lumea din echipa noastră ne spune: «Trebuie să intrați și voi în asta și să începeți să faceți DnB care să se potrivească în seturile lui Headache», dar este ultimul lucru pe care vreau să-l fac. Mă simt cel mai confortabil când suntem între lumi. De îndată ce devine prea metal sau prea DnB, încep să mă simt ciudat în legătură cu asta. Zona de mijloc este perfectă pentru noi. Vreau să facem lucrurile mult mai intense, dacă putem.

Pendulum a închis Rockstadt Extreme Fest 2024, cu o reprezentaţie în ultima zi a festivalului, pe 4 august. Grupul fondat în 2002 de Rob Swire a interpretat inclusiv "Halo", colaborarea cu Bullet for My Valentine, pe care a ieşit un mosh pit pe cinste. Nu se putea fără "Voodoo People" de la Prodigy, dar şi "Come Alive" şi "Propane Nightmares".

Citește în continuare