Piesa se găsește pe cel mai recent album al trupei, "Gigaton" și prezintă aspecte ale mediului înconjurător. Pentru a accentua această temă, videoclipul este acompaniat de prezența activistei de mediu, Greta Thunberg. Aceasta joacă rolul unei ghicitoare care dezvăluie consecințele nefaste ale inacțiunii oamenilor față de planeta noastră.
În videoclip, Thunberg observă valuri uriașe care copleșesc repere mondiale, cum ar fi Podul Londrei, zgârie-norii din Manhattan și chiar Space Needle din Seattle. Așa cum piesa "Retrograde" atinge un echilibru între disperare și determinare, la fel și clipul își propune "să-și imagineze viitorul și apoi să încerce să-l modifice", potrivit lui Wakely.
Wakely lucra la un alt proiect când a fost contactat la mijlocul lunii martie de managerul Pearl Jam, Kelly Curtis, pentru a realizarea videoclipului. Trei zile mai târziu, lumea a fost pusă în așteptare din cauza pandemiei, iar ceea ce ar fi fost produs în mod obișnuit ca o filmare live-action a devenit un amestec de animație și mișcare, toate asamblate de la distanță de o echipă.
Wakely a spus că Thunberg a fost singura persoană pe care a văzut-o în rolul de ghicitoarei, descriind-o pe suedeza de 17 ani drept "un erou absolut de neclintit" pentru activismul de mediu. Cu permisiunea ei, Wakely a folosit o varietate de secvențe cu Thunberg, care au fost apoi aplicate pe corpul unei alte actrițe pentru a genera produsul final.
"Nu a trebuit să interpreteze vreun cadru, dar a oferit acea emoție pe care o căutam. A fost un fior imens să văd un mesaj în căsuța de e-mail în care spunea că i-a plăcut", a menționat Wakely.
Albumul "Gigaton" s-a lăsat așteptat, fiind primul material al formației de la apariția discului "Lightning Bolt" (2013). LP-ul a fost produs de John Evans și a sosit pe 27 martie. Evans a colaborat anterior cu Soundgarden, Chris Cornell și Mad Season și este pentru prima oară când produce un album Pearl Jam. Formația a lucrat până acum pe partea de producție cu Brendan O’Brien, el ocupându-se de majoritatea albumelor trupei.