"Fool me once" spune povestea unei povești de dragoste triste, în care persoana iubită alege să te lase pentru cel mai bun prieten al tău. În ciuda versurilor dureroase, vibe-ul dance al piesei vă va oferi impulsul necesar pentru a trece peste această situație neplăcută.
Piesa a fost scrisă chiar de artistă, alături de Marius Dia, unul dintre cele mai apropiați prieteni, alături de care a scris și compus în trecut pentru piese precum "Stranger", "Dumb" sau "Are We There". Pentru videoclipul muzical, Olivia a lucrat cu Isabella Szanto (regizor) și David Mogan (DP).
"Noul meu single se lansează pentru toate sufletele speciale care își doresc să ierte și să uite. E perfect normal să acordăm o a doua șansă, însă nu la nesfârșit. Oamenii știu cât de important ești, ceea ce își doresc, de fapt, este ca tu să nu știi asta. Niciodată să nu rămâi într-un loc unde nu te simți apreciat, nu trebuie să faci nimic special pentru a fi iubit. Vă îmbrățișez și vă iubesc!", a transmis Olivia Addams.
Olivia Addams este una dintre puținele artiste din România care a reușit să atingă succesul internațional într-un timp foarte scurt. Polonia, teritoriul cu cele mai de succes povești pentru artistă, a primit-o cu brațele deschise în diverse turnee promoționale pentru piesele care au reușit să ajungă pe primele poziții ale topurilor radio săptămâni la rând, fiind redate într-o rotație mare pe cele mai importante posturi de radio. "Stranger", "Are We There" sau "Never say never" sunt doar câteva dintre single-urile Oliviei care au căpătat expunere internațională, în timp ce "Scrisori în minor" sau "Răsărit perfect" sunt primele două single-uri în limba română care au reușit să o prezinte pe artistă într-un mod total diferit față de cum era obișnuită să fie văzut până acum.