Urmărește-ne în Social Media

Nicki Minaj, Drake, Lil Wayne - No Frauds

Nicki Minaj îşi continuă seria de lansări de videoclipuri în colaborare cu artişti rap celebri, prezentând clipul "No Frauds". Nicki cântă împreună cu Lil Wayne şi Drake, iar piesa a debutat în martie, clipul întârziind din cauza problemelor cu scenele filmate în UK.

"No Frauds" a trebuit refilmat şi editat din secvenţe, pentru că Lil Wayne are interdicţie în UK, iar secţiunea cu Westminster Bridge e controversată. Iniţial Nicki dorea să refacă această porţiune pentru că luna trecută a avut loc atentatul terorist de pe respectivul pod. Se pare că artista a păstrat totuşi scene în care cântă de pe respectivul obiectiv turistic.

Videoclipul a fost regizat de către Benny Boom, ca şi restul materialelor video în care Nicki Minaj e star. Artista apare în ţinute elegante, cu o coroană de pietre preţioase şi o rochie plină de bling-bling. Piesa include mult auto tune şi după secţiunea de intro ceva mai "cuminte" începe şi rap-ul mai hardcore, cu scene dintr-un club pe fundal.

Acolo îl vedem pe Drake, cu un cocktail în mână şi dansând cu prietenele rapperiţei. Spre finalul clipului apare şi Lil Wayne, stând pe un tron alături de Nicki Minaj, care poartă o coroană înţesată de diamante. Wayne apare în haine sport, cu clasicul său pahar de "sizzurp" în mână şi pare să facă un battle cu ego-ul în faţa unei oglinzi uriaşe.

În ultimele săptămâni Nicki Minaj a mai lansat piese şi videoclipuri în colaborare cu Major Lazer, Gucci Maine sau David Guetta. Artista a apărut şi pe piesa lui Jason Derulo, "Swalla".

Comentarii

Industria muzicala

TOP 10 artiști, melodii și albume ale anului 2024 pe Spotify - LISTĂ

Sfârșitul lui 2024 se apropie cu rapiditatea, și, cu această ocazie, Spotify celebrează cei mai ascultați artiști, cele mai populare melodii și cele mai apreciate albume ale acestui an. Te invităm să-i descoperi pe primii 10 din aceste categorii.

Publicat

pe

Spotify Wrapped 2024
Spotify Wrapped 2024 │ FOTO: Spotify

Spotify și-a creat o tradiție ca la finalul oricărui an să prezinte "Spotify Wrapped", o retrospectivă artistică, atât la nivel individual, cât și la nivel național sau global. De exemplu, un utilizator Spotify poate vedea ce piesă a ascultat cel mai des în anul respectiv, care a fost artistul preferat sau cum a evoluat stilul muzical în fiecare lună a anului, în funcție de muzica ascultată.

Spotify Wrapped face un rezumat și la nivel global al celor mai în vogă artiști. Vedete pop precum Chappell Roan, Shaboozey și Sabrina Carpenter au ajuns în fruntea topurilor platformei de streaming. Demn de menționat este faptul că s-a observat o creștere în muzica artistelor de sex feminin, în special în topul albumelor, unde femeile dețin primele opt locuri din cele zece.

Taylor Swift rămâne în continuare unul dintre cei mai apreciați artiști din lume. Tânăra de 34 de ani și-a revendicat pentru al doilea an consecutiv titlul de artist de top la nivel global, adunând peste 26,6 miliarde de streamuri datorită lansării noului său album, "The Tortured Poets Department".

Top 10 cei mai ascultați artiști la nivel global

  1. Taylor Swift
  2. The Weeknd
  3. Bad Bunny
  4. Drake
  5. Billie Eilish
  6. Travis Scott
  7. Peso Pluma
  8. Kanye West
  9. Ariana Grande
  10. Feid

Top 10 cele mai ascultate cântece la nivel global

  1. "Espresso" - Sabrina Carpenter
  2. "Beautiful Things" - Benson Boone
  3. "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
  4. "Gata Only" - FloyyMenor, Cris Mj
  5. "Lose Control" - Teddy Swims
  6. "End of Beginning" - Djo
  7. "Too Sweet" - Hozier
  8. "One Of The Girls (with JENNIE, Lily Rose Depp)" - The Weeknd
  9. "Cruel Summer" - Taylor Swift
  10. "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga

Top 10 cele mai ascultate albume la nivel global

  1. "THE TORTURED POETS DEPARTMENT: THE ANTHOLOGY" - Taylor Swift
  2. "HIT ME HARD AND SOFT" - Billie Eilish
  3. "Short n’ Sweet" - Sabrina Carpenter
  4. "MAÑANA SERÁ BONITO" - Karol G
  5. "eternal sunshine" - Ariana Grande
  6. "1989 (Taylor’s Version)" - Taylor Swift
  7. "SOS" - SZA
  8. "Lover" - Taylor Swift
  9. "Fireworks & Rollerblades" - Benson Boone
  10. "Starboy" - The Weeknd

Top 10 cele mai virale cântece la nivel global

  1. "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga
  2. "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
  3. "Beautiful Things" - Benson Boone
  4. "Lose Control" - Teddy Swims
  5. "Good Luck, Babe!" - Chappell Roan
  6. "Too Sweet" - Hozier
  7. "we can’t be friends (wait for your love)" - Ariana Grande
  8. "End of Beginning" - Djo
  9. "Espresso" - Sabrina Carpenter
  10. "Not Like Us" - Kendrick Lamar
Citește în continuare

Industria muzicala

Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard

Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.

Publicat

pe

Beyonce / Taylor Swift / Rihanna
Beyonce / Taylor Swift / Rihanna │ FOTO: Colaj capturi YouTube

Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.

"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.

Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:

  • este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
  • a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.

Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:

"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."

Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019

Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.

"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.

Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.

Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)

  1. Beyonce
  2. Taylor Swift
  3. Rihanna
  4. Drake
  5. Lady Gaga
  6. Britney Spears
  7. Kanye West
  8. Justin Bieber
  9. Ariana Grande
  10. Adele
Citește în continuare

Concerte & turnee

Nicki Minaj anulează apariţia de la SAGA Festival 2024; Cine a mai anulat?

Festivalul SAGA din 2024 pare chinuit de aceleaşi probleme ca şi ediţia din 2023: anulari ale artiştilor headlineri. De această dată Nicki Minaj şi-a anulat concertul în ultima clipă. Despre ce e vorba aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz
Lyric Video Nicki Minaj Barbie Tingz │ FOTO: Nicki Minaj

Nicki Minaj trebuia să urce pe scena principală la ora 22:55, ianinte de Armin van Buuren. Artista era headlinerul principal al evenimentului, urmată de Rita Ora ca anvergura a numelui. Era primul concert al artistei de la noi, iar vestea anulării concertului din cadrul SAGA Festival 2024  a venit în jurul orei 20:00 pe 7 iulie.

Iată postarea oficială a lui Nicki Minaj de pe contul său de Twitter (X):

Din grijă pentru bunăstarea echipei mele și a mea, am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu călătoresc la festivalul din România în această seară, din cauza preocupărilor legate de siguranță privind protestele din zonă. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți cu altă ocazie. Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii înțelepte pentru a ajunge acasă la fiul meu și pentru ca echipa mea să ajungă acasă la familiile lor. Să nu ascult sfatul echipei de securitate în acest moment pur și simplu nu cred că este ceea ce ar trebui să fac. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin.

Sunt foarte încântată să-mi văd fanii vineri în Londra pentru un alt spectacol foarte special la Wireless Festival.

Nu e singura anulare totuşi. DJ Hardwell a părăsit show-ul în timp ce mixa, pe 5 iulie, invocând echipament tehnic nefuncţional şi neplata banilor pentru reprezentaţie. Şi rapperul Nane a anulat tot duminică, pe 7 iulie. În 2023 au anulat Lil Nas X şi Wiz Khalifa, dar şi Sickik. Pe acesta din urmă l-am văzut de altfel vineri şi a fost în mare formă.

Toate aceste probleme, care au lăsat un gust amar, ar putea pune bețe în roate organizării unei noi ediții SAGA Festival.

Citește în continuare