"Freeze" este o piesă în limba engleză, scrisă de Cristian Tarcea, Maline Johansson, Herman Gardarfve. De producţie s-a ocupat Cristian Tarcea, iar clipul a fost regizat de către Ionuţ Trandafir. Acesta a dorit să redea o parte din atmosferă şi cultura marocană, într-un mediu urban cu inspiraţie africană. Single-ul este o coproducţie Cat Music, Thrace Music şi MediaPro Music.
Începe cu un beat nocturn, nostalgic, apoi vocea Alinei Eremia îşi face simţită prezenţa prin timbrul delicat. Artista apare într-o ţinută cu influenţe africane, în vreme ce o figură masculină mascată dansează lent, doar cu picioarele la vedere. Domnul misterios se dezvăluie şi este Monoir, la rândul său îmbrăcat în straie marocane. Versurile descriu senzaţia de dragoste, de inimă care bate puternic în piept şi de timp îngheţat când îndrăgostiţii sunt împreună.
Monoir ne spune povestea acestui single:
Am compus «Freeze» în Suedia, alături de Maline şi Herman, doi compozitori foarte talentaţi. Este o piesă care m-a pus puţin pe gânduri deoarece nu ştiam cine ar putea să o interpreteze, iar după ce am finalizat-o, m-am gândit la Alina Eremia şi mă bucur că am făcut asta pentru că vocea şi interpretarea ei au reuşit să depăşească orice aşteptare.
De data aceasta, mă veţi auzi cântând alături de Alina. Am lucrat câteva luni la acest single şi între timp mi s-a alăturat şi Alex Parker, care a venit cu un vibe bun care mi-a plăcut.
Alina Eremia a adăugat:
«Freeze» este o piesă specială care reinventează beat-uri din folclor! Am acceptat propunerea lui Monoir de a cânta alături de el pe această piesă fără să stau pe gânduri. Noi doi ne-am cunoscut la studio, în timpul unei sesiuni pentru primul meu album solo, «360», şi ne-am înţeles perfect. Sunt sigură că şi vouă o să vă placă mult piesa şi că o să îi daţi play de mai multe ori, la fel cum am făcut şi eu după prima audiţie.
Monoir dădea lovitura chiar de la primul single, "The Violin Song", care a strâns peste 61 de milioane de vizualizări pe YouTube. În martie anul trecut artistul lansa o altă piesă apreciată, "We Have Love", colaborare cu June.
Alina Eremia are deja numeroase hituri la activ şi este una dintre cele mai în vogă artiste de la noi. A devenit cunoscută prin rolul din serialul "Pariu cu Viaţa", iar toamna trecută lansa primul său album solo, "360". Artista a concertat la premiile Media Music Awards 2017, unde s-a aflat pe aceeaşi scenă cu Dorian Popa, fostul său coleg din La-La Band.
Concerte & turnee
Alina Eremia cântă povestea albumul "Antifragil" la Sala Luceafărul
Sub lumina caldă a reflectoarelor și într-o atmosferă intimă, plină de emoție și autenticitate, Alina Eremia va dezvălui publicului noul său EP, "Antifragil". Mai multe detalii în articol.
Alina Eremia a anunțat un proiect special: concertul live "Antifragil", ce va avea loc pe 21 februarie 2025, la Sala Luceafărul din București. Evenimentul va fi o adevărată călătorie muzicală, pornind de la cele mai recente piese ale artistei din EP-ul "Antifragil" și culminând cu interpretarea hiturilor care au cucerit inimile fanilor de-a lungul timpului. Publicul va avea ocazia să cânte împreună cu Alina melodii consacrate și să trăiască momente unice, într-o seară dedicată iubirii, curajului și forței interioare.
"Vă invit în lumea mea, la concertul <<Antifragil>>. Nu este doar un concert, este o experiență a transformării și a frumosului ce se naște din provocări. Fiecare piesă este parte din mine, spune o poveste despre frici, curaj, iubire, despre tot ceea ce ne face umani și mai ales despre ce ne face să renaștem. Abia aștept să scriem povestea noastră împreună pe 21 februarie, într-un cadru special, să ne conectăm prin muzică și să explorăm antifragilul din noi", a declarat Alina Eremia.
EP-ul "Antifragil" conține șase piese, pentru care Alina a colaborat cu Alexandru Turcu, Nouă Unșpe, Florian Rus, Paul Iorga, Ștefan Ioniță, EMAA, Emanuela și Alexa: "Tricoul", "Să mai încercăm o dată", "În amintirea noastră", "Ține-mi secretele", "De ce" și "Dacă vrei să trăiești frumos".
Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta" (feat. Vescan), "Tatuaj" și "Noi".
În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, "Déjà Vu", care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. Un an mai târziu, Alina Eremia s-a bucurat de succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul 1, cum ar fi "Supertare", cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și "Cerul roșu".
2024 a venit cu succesul piesei "Nu te mai aștept", scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Alina a prezentat publicului o piesă în colaborare cu Irina Rimes - "Surprize pe fundal". Apoi, cântăreața colaborat cu NOUA UNSPE pentru EP-ul "Radical din noi", iar una dintre recentele sale piese, "Gura ta", a stat timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest.
Prețuri bilete concert Alina Eremia - Antifragil
- Bilete de acces se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 100 lei. Pentru mai multe detalii, accesează agenda InfoMusic.
Concerte & turnee
Cum e la Târgul de Crăciun din București 2024 - Programul concertelor gratuite și prețurile principalelor atracții
Târgul de Crăciun din București 2024 s-a deschis. În Piața Constituției s-au aprins luminițele, iar primele concerte au dat tonul atmosferei festive. Până pe 26 decembrie, sărbătoarea continuă. În articol găsești programul concertelor, dar și prețurile atracțiilor principale, de la roata panoramică și trenuleț la delicii culinare.
Pe 29 noiembrie, Târgul de Crăciun din Piața Constituției s-a deschis. Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din București a debutat cu aprinderea luminițelor și concertele susținute de Nicole Cherry și Loredana Groza. Târgul va rămâne deschis până pe 26 decembrie, perioadă în care vizitatorii se pot bucura de produsele comercializate în cele peste 130 de căsuțe, de roata panoramică, de trenulețul electric, de carusel și, nu în ultimul rând, de Casa lui Moș Crăciun.
Câteva prețuri orientative de la Târgul de Crăciun din București 2024:
- Un pahar de vin fiert - 10 lei / 14 lei / 20 lei
- Ciocolată caldă Dubai - 30 de lei
- O căsuță de turtă dulce - 22 de lei
- Un Moș Crăciun de turtă dulce - 20 de lei
- Kataif cu nucă - 10 lei / 100 g
- Baclava cu fistic - 8 lei / 100 g
- Cozonac cu mac - 9 lei / 100 g
- Pizza Margherita - 25 lei
- Pizza Salami - 30 lei
În cele peste 130 de căsuțe, vizitatorii vor găsi și produse realizate de meșteșugari și artizani locali. Printre acestea se numără obiecte din ceramică pictate manual, obiecte de vestimentație tradițională, bijuterii și obiecte de decor.
Cât costă atracțiile pentru copii
Copiii se pot da în carusel, în trenulețul electric sau în roata panormică. În timpul săptămânii, programul este de la ora 12:00 la ora 22:00, iar în weekend-uri de la ora 10:00 la ora 22:00.
- O tură cu caruselul sau cu trenulețul electric - 15 de lei
- O tură în roata panoramică - 25 de lei
Casa lui Moș Crăciun
În casa lui Moș Crăciun, spiridușii ajută la redactarea scrisorilor cu dorințe. Pe 14 decembrie, la ora 17:00, sosește Moș Crăciun, iar scrisorile le vor fi înmânate elfilor. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent în Piața Constituției și va asculta dorințele copiilor.
Programul de întâlniri cu Moș Crăciun este:
- 15, 21, 22 decembrie – în intervalele orare 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00,
- Între 16 – 20 și 23 – 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00.
"Atelierul Elfilor"
Un spațiu inspirat de povestea Moșului și de elfii săi harnici, unde participanții pot experimenta magia pregătirilor de Crăciun, prin confecționarea unor jucării și decorațiuni de hârtie. Acest atelier creativ, cu o capacitate de 8 locuri concomitent și dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, va avea loc:
- luni – joi (16:00 – 21:00),
- vineri – duminică (14:00 – 21:00)
- între 20 și 24 decembrie (13:00 – 22:00).
Care sunt costurile și așteptările organizatorilor
"Ediția din 2024 este similară cu cea din 2023. Am avut anul trecut 1, 3 milioane de vizitatori, din care 30% turiști străini. Ne costă cam 8 - 9 milioane și recuperăm cam 3 - 4. Diferența e plătită de municipalitate", a declarat Nicușor Dan, intervievat de prosturile de tevelviziune prezente la târg.
Care este programul concertelor gratuite de la Târgul de Crăciun din București 2024
În Piața Consituției au fost amenajate două zone artistice - O zonă urbană și una tradițională. În Zona Urbană vor întrețina atmosfera diferiți DJ, iar în zona tradițională vor avea loc momente artistice susținute de cunoscuți interpreți români.
Publicul se va bucura de show-uri live din partea unor artiști precum: Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Iris, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Feli, Narcisa Suciu, Florin Ristei, Ducu Bertzi, Ștefan Hrușcă, Direcția 5, Damian & Brothers. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.
În articolul nostru de pe InfoMusic găsiți și harta Târgului de Crăciun din București 2024, precum și detalii privind mijloacele de transport în comun.
Vineri, 6 decembrie
12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"
Prezentator: Iuliana Tudor
- 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
- 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
- 19:30 – 20:30 Moonlight Breakfast – "Christmas Magic"
- 20:30 – 21:30 Alina Eremia
Sâmbătă, 7 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"
Prezentator: Iuliana Tudor
- 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
- 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
- 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
- 20:30 – 21:30 Mario Fresh
Duminică, 8 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"
Prezentator: Iuliana Tudor
- 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
- 19:00 – 19:30 MA RA MU
- 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
- 20:30 – 21:30 Andia
Vineri, 13 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
- 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
- 19:30 – 20:30 Bere Gratis
- 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro
Sâmbătă, 14 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"
Prezentator: Liana Stanciu
- 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
- 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
- 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
- 20:30 – 21:30 Bosquito
Duminică, 15 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"
Prezentator: Liana Stanciu
- 18:30 – 19:00 Opereta Stars
- 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
- 19:45 – 20:30 Cosmin Seleși Orchestra
- 20:30 – 21:30 Marius Mihalache Band
Vineri, 20 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
- 18:30 – 18:50 Florin Grigore
- 19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
- 19:45 – 20:30 Grupul de copii "Mlădiţe Ilfovene" cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
- 20:30 – 21:30 Elena Gheorghe
Sâmbătă, 21 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
- 19:00 – 19:30 Ansamblul "Zestrea" din Bacău
- 19:30 – 20:30 Narcisa Suciu
- 20:30 – 21:30 Feli
Duminică, 22 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
- 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Brezaia" din Argeş
- 19:00 – 19:40 Ducu Bertzi
- 19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – "Christmas Show"
- 20:40 – 21:30 Florin Ristei
Luni, 23 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
- 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Urşii din Comăneşti", jud. Bacău
- 19:00 – 19:30 Corul de copii "Tronos Junior" al Patriarhiei Române
- 19:30 – 20:00 Daniel Trifu
- 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Ţinutul Momârlanilor"
- 20:30 – 21:30 Ştefan Hrușcă
Marţi, 24 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
- 18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun "SILENT NIGHT" – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic
Miercuri, 25 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
- 19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
- 19:30 – 20:30 The URS
- 20:30 – 21:30 Direcția 5
Joi, 26 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
- 19:00 – 19:30 Alexia Ţalavutis
- 19:30 – 20:30 Diana Matei & Taraful Cleante
- 20:30 – 21:30 Damian & Brothers
Albume noi
Alina Eremia a lansat EP-ul "Antifragil"; Ascultă noile piese - AUDIO
Alina Eremia lansează pe final de 2024 un nou EP, intitulat "Antifragil". Materialul este, potrivit artistei, proiectul cel mai aproape de sufletul ei.
EP-ul "Antifragil" conține 6 piese, pentru care Alina a colaborat cu Alexandru Turcu, Nouă Unșpe, Florian Rus, Paul Iorga, Ștefan Ioniță, EMAA, Emanuela și Alexa.
Alina Eremia: "Este proiectul cel mai aproape de sufletul meu, pe care l-am proiectat și de care am avut grijă ca de ceva neprețuit"
"Nu prea îmi place mie să povestesc ce fac înainte, îmi place să tac și să fac mai mult. Fără prea multă introducere, vă spun că EP-ul meu "Antifragil" e disponibil pe toate platformele digitale. Este proiectul cel mai aproape de sufletul meu, pe care l-am proiectat și de care am avut grijă ca de ceva neprețuit. Mi-ați face cea mai mare bucurie să-l ascultați.
"Antifragil" înseamnă că devii mai puternic în fața incertitudinii, a stresului și a schimbărilor. În lumea de azi, poate e mai bine ca oricând să fii antifragil", spune Alina Eremia.
Tracklist "Antifragil" - Alina Eremia:
- Tricoul
- Să mai încercăm o dată
- În amintirea noastră
- Ține-mi secretele
- De ce
- Dacă vrei să trăiești frumos
AUDIO: Alina Eremia - "Antifragil" (EP 2024)
Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta" (feat. Vescan), "Tatuaj" și "Noi".
În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, "Déjà Vu", care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. Un an mai târziu, Alina Eremia s-a bucurat de succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul 1, cum ar fi "Supertare", cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și "Cerul roșu".
În 2023, ea a adăugat un alt Number One cu "Ai fost", colaborare cu Mario Fresh, care a fost pe prima poziție în YouTube Trending și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului.
2024 a venit cu succesul piesei "Nu te mai aștept", scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Recent, Alina a prezentat publicului o piesă în colaborare cu Irina Rimes - "Surprize pe fundal".