Urmărește-ne în Social Media

Miță (Bere Gratis) - Nimeni

Miță de la Bere Gratis face primul pas către o traiectorie solo lansând piesa ”Nimeni”. Single-ul este compus de artist și surprinde în versuri un dialog între rațiune și sentimente.

"Nimeni" este prima dintr-o serie de piese pe care Miță urmează să le interpreteze în câteva variante surpriză, pentru momentele în care sentimentele sunt mai presus de cuvinte.

"Piesa "Nimeni" este compusă 100% de mine și vorbește despre momentele în care stai de vorba cu sufletul tău, cu inima ta, și ai senzația că până și ele te-au lăsat baltă, că nu mai reacționează, că nu mai există dialog între rațiune și sentimente!

Videoclipul arată cum vrei să te răzbuni pe propria inimă pentru că nu mai trăiește sau nu mai e în stare să trăiască sentimente, dar totul devine un boomerang asupra ta.

Este prima piesă solo a mea și probabil nu și ultima. "Nimeni" este o idee pe care o am de ceva vreme și iată că acum vede lumina (publicului)", a mai completat Mihai Georgescu.

Trupa Bere Gratis a pornit la drum în 1998, cu multă naivitate sinceră, cu avântul specific vârstei și vremurilor, cu credința că întreaga lume li se așterne la picioare. Formația a fost fondată de Mihai 'Miță' Georgescu (voce), Robert Anghelescu (clape) și Marius Dobre (chitară).

Comentarii

Concerte & turnee

Ce aduce Moș Crăciun la Târgul din Piața Constituției și ce artiști urcă pe scenă între 13 și 15 decembrie

Moș Crăciun este și în 2024 vedeta Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Copiii îl vor putea întâlni pe Moșul și îi vor putea înmâna personal scrisorile cu dorințe. Află care este programul lui Moș Crăciun și ce artiști vor anima atmosfera în weekend-ul 13 - 15 decembrie.

Publicat

pe

Moș Crăciun din Piața Constituției
Moș Crăciun din Piața Constituției │ FOTO: Târgul de Crăciun din Piața Constituției / CREART

Pe 14 decembrie, Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Entuziast și pregătit pentru întâlnirea cu cei mici, Moșul a transmis un mesaj.

"Ho ho ho! Dragii Moșului, abia aștept să ne revedem! Pe 14 decembrie zbor cu renii mei către cel mai mare și mai frumos târg de Crăciun. Căsuța Moșului vă este deschisă tuturor între orele 17:00 și 22:00. În 15, 21 și 22 decembrie ne vedem între orele 10:00 și 13:00, apoi moșul va lua o scurtă pauză pentru a-și odihni genunchii și reluăm poveștile începând cu ora 17:00.

În săptămâna 16 - 20 decembrie, dar și pe 23 și 24 ne vedem la Căsuța Moșului începând cu ora 12:00. Elfii mei vă vor ajuta cu programul, pentru că Moșul nu poate face totul singur și nici nu prea vede fără ochelarii de citit. Ne vedem la Târgul de Crăciun din Piața Constituției!", a spus Moș Crăciun.

Ce ateliere se pregătesc în Căsuța lui Moș Crăciun

  • Miercuri 11 decembrie - 18:00
    • Scrisori din Laponia - Atelier de lectură și joacă susținut de Victoria Pătrașcu (Vârsta recomandată: 6 - 9 ani) - Intrare liberă
  • Joi, 12 decembrie - 18:00
    • Crăciun în Regatul Timpului  - Atelier de lectură și creativitate susținut de scriitoarea Adina Rosetti (vârsta recomandată 8 - 12 ani) - Intrare liberă
  • Vineri, 13 decembrie - 18:00
    • Salvează Crăciunul împreună cu Vulpea Polară Miko - Atelier de lectură și jocuri creative susținut de scriitoarea Andreea Iatagan (Vârsta recomandată 6 - 10 ani) - Intrare liberă

Casa lui Moș Crăciun

În casa lui Moș Crăciun, spiridușii ajută la redactarea scrisorilor cu dorințe. Pe 14 decembrie, la ora 17:00, sosește Moș Crăciun, iar scrisorile le vor fi înmânate elfilor. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent în Piața Constituției și va asculta dorințele copiilor.

Programul de întâlniri cu Moș Crăciun este:

  • 15, 21, 22 decembrie – în intervalele orare 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00,
  • Între 16 - 20 și 23 - 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00.

"Atelierul Elfilor"

Un spațiu inspirat de povestea Moșului și de elfii săi harnici, unde participanții pot experimenta magia pregătirilor de Crăciun, prin confecționarea unor jucării și decorațiuni de hârtie. Acest atelier creativ, cu o capacitate de 8 locuri concomitent și dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, va avea loc:

  • luni – joi (16:00 – 21:00),
  • vineri – duminică (14:00 – 21:00)
  • între 20 și 24 decembrie (13:00 – 22:00).

Cât costă atracțiile pentru copii

Copiii se pot da în carusel, în trenulețul electric sau în roata panormică. În timpul săptămânii, programul este de la ora 12:00 la ora 22:00, iar în weekend-uri de la ora 10:00 la ora 22:00.

  • O tură cu caruselul sau cu trenulețul electric - 15 de lei
  • O tură în roata panoramică - 25 de lei

Programul concertelor la Târgul de Crăciun din Piața Constituției în weekend-ul 13 - 15 decembrie

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 Bere Gratis
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 Bosquito

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 Cosmin Seleși Orchestra
  • 20:30 – 21:30 Marius Mihalache Band

Târgul de Crăciun din Piața Constituției rămâne deschis până pe 26 decembrie. 

Citește în continuare