Urmărește-ne în Social Media

Mircea Eremia - Ilegal (feat Alina Eremia)

Mircea Eremia, fratele mai mic al Alinei Eremia, a lansat primul său videoclip, “Ilegal”. Melodia este interpretată împreună cu sora sa.

“Colaborarea cu Alina a fost minunată, exact aşa cum mă aşteptăm. Sora mea mi-a dat sfaturi actoriceşti şi m-a susţinut, iar echipa de filmare mi-a explicat pas cu pas ce aveam de făcut, aşa că totul a mers că pe roate”, a spus Mircea.

Piesa ‘Ilegal’ este compusă în studioul Mango Music de Mihai Gruia, Dorian Oswin si Mellina, iar la versuri au contribuit și Mircea și Alina Eremia.

Filmările au avut loc la Corbeanca Park şi au durat mai bine de 14 ore, în regia lui Richard Stan şi Claudiu Stan. Videoclipul spune o poveste de dragoste emoţionantă, între un tânăr îndrăgostit de o fată cu statut social diferit de al său.

“‘Ilegal’ se adresează tuturor tinerilor care au trăit un fel de poveste interzisă, din cauza unor astfel de diferenţe. Sfatul meu pentru ei este să nu recurgă la metode ilegale, ci să încerce să găsească alte soluţii şi să lupte pentru iubirea lor”, a explicat Mircea.

“Sunt foarte entuziasmată în ceea ce priveşte acest proiect, în primul rând pentru că este o colaborare cu fratele meu, deci are valoare sentimentală mult mai mare, şi în al doilea rând, pentru că am mare încredere în acest single. Am emoţii şi sper ca acest început pentru el să fie plin de momente frumoase şi realizări”, a mărturisit Alina Eremia.

Comentarii

Concerte & turnee

Fuego și Alina Eremia cântă la Târgul de Crăciun din Craiova; află programul pe zile

Pe 15 noiembrie, Craiova dă startul târgurilor de Crăciun din țară și invită participanții să se bucure de cele mai spectaculoase activități și concerte. Mai multe detalii și programul pe zile găsești în articol.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun Craiova 2024
Târgul de Crăciun Craiova 2024 │ FOTO: Primăria Municipiului Craiova www.facebook.com

Între 15 noiembrie și 5 ianuarie, Târgul de Crăciun din Craiova se va transforma într-o adevărată poveste. Personaje din "Frumoasa și Bestia", "Războiul Stelelor" și nelipsitul Moș Crăciun vor acompania participanții într-o experiență memorabilă.

Anul acesta, Craiova propune patru lumi de Crăciun diferite:

  • Tărâmul fermecat al Frumoasei și Bestiei, unde magia poveștilor prinde viață.
  • Satul lui Moș Crăciun, plin de veselie.
  • Crăciunul românesc tradițional.
  • Crăciunul Galactic, un univers futurist cu decorurile inspirate din Star Wars.

Cumpărături și răsfăț culinar

Participanții la Târgul de Crăciun din Craiova sunt așteptați cu delicii culinare din Armenia, Azerbaidjan, Ungaria și multe alte țări care le vor încânta simțurile, în timp ce oferta românească va fi de neratat.

Programul artistic este unul variat, printre capetele de afiș numărându-se Fuego cu un concert chiar în ziua de debut a Târgului, și Alina Eremia.

Program Târgul de Crăciun Craiova 2024

15 noiembrie: MC: Tom Crîngureanu

  • 18:20 – 18:50: Concert de colinde, Corul Liceului de Artă "Marin Sorescu"
  • 19:00 – 20:00: Fuego & Band
  • 20:10 – 20:50: The Sound of Winter, Opera Română Craiova

16.11.2024 – MC: Tom Crîngureanu

  • 18:00 – 19:00: Spectacol de muzică și dans, Palatul Copiilor Craiova
  • 19:05 – 20:00: Spectacol de muzică ușoară, Școala Populară de Arte și Meserii "Cornetti"

22.11.2024 – MC: Tom Crîngureanu

  • 18:00 – 19:00: „Jocuri magice”, spectacol pentru copii - Teatrul "Colibri"
  • 19:10 – 20:00: Concert de colinde, Corul Liceului de Artă "Marin Sorescu"
  • 20:05 – 21:00: „Mândru-i plaiul oltenesc”, spectacol folcloric - Secția de Folclor "Maria Tănase"

23.11.2024 – MC: Tom Crîngureanu

  • 18:00 – 18:40: Concert de colinde, Corala Magnus Medis a UMF Craiova
  • 18:45 – 19:30: Spectacol de muzică, Liceul de Artă "Marin Sorescu"
  • 19:35 – 20:35: 2NormaL

29.11.2024 – MC: Cosmin Dolea

  • 18:00 – 19:00: „Invitație la joacă”, spectacol pentru copii - Teatrul "Colibri"
  • 19:10 – 20:00: Spectacol de vioară populară, grupul "Cântă struna, lăutare!"

30.11.2024 – MC: Cosmin Dolea

  • 18:00 – 18:50: DJ set - DJ Dobre
  • 19:00 – 19:50: Alina Eremia
  • 20:00 – 21:00: DJ set – DJ Dobre

06.12.2024 – MC: Cosmin Dolea

  • 18:00 – 19:00: „Jocuri magice”, spectacol pentru copii - Teatrul "Colibri"
  • 19:10 – 20:10: Zurli Super Show

07.12.2024 – MC: Cosmin Dolea

  • 17:30 – 18:00: Concert de colinde, Filarmonica Oltenia Craiova
  • 18:05 – 18:55: Spectacol de muzică populară și colinde, Școala Populară de Arte "Cornetti"
  • 19:00 – 20:00: „Colindăm de sărbători”, spectacol cu obiceiuri de iarnă

13.12.2024 – MC: Cosmin Dolea

  • 17:30 – 18:00: Spectacol de vioară populară, prof. Marius Stanciu
  • 18:10 – 19:10: „Cutia cu povești”, spectacol pentru copii - Teatrul "Colibri"
  • 19:20 – 20:20: „Să trăiești gazdă aleasă”, spectacol de obiceiuri de iarnă
  • 20:25 – 21:00: Magia colindelor, Opera Română Craiova

14.12.2024 – MC: Cosmin Dolea

  • 18:00 – 19:00: Spectacol de muzică și dans, Palatul Copiilor Craiova
  • 19:05 – 19:45: Spectacol de muzică, Liceul de Artă "Marin Sorescu"
  • 19:50 – 20:50: Concert de colinde, Filarmonica Oltenia Craiova

20.12.2024 – MC: Tom Crîngureanu

  • 18:00 – 18:50: Spectacol de muzică ușoară și colinde, Școala Populară de Arte "Cornetti"
  • 18:55 – 19:35: Trupa Musical Affairs & Corul The MusiCats
  • 19:40 – 20:20: Magia colindelor, Opera Română Craiova

21.12.2024 – MC: Tom Crîngureanu

  • 18:00 – 18:55: Spectacol de muzică și dans, Palatul Copiilor Craiova
  • 19:00 – 20:00: Concert de colinde, Filarmonica Oltenia Craiova
Citește în continuare

Albume noi

Alina Eremia și NOUA UNSPE au lansat EP-ul "Radical din noi" - VIDEO

Alina Eremia și NOUA UNSPE și-au unit forțele și au lansat primul lor EP - "Radical din noi". Te invităm să afli mai multe despre acest material și să asculți piesele care îl compun.

Publicat

pe

Alina Eremia și NOUA UNSPE în videoclipul piesei "Cum mă"
Alina Eremia și NOUA UNSPE în videoclipul piesei "Cum mă" │ FOTO: captură YouTube

Alina Eremia, artista pop, se întâlnește cu NOUA UNSPE, noua voce fresh de pe scena urbană, și împreună creează ceva electric. "Radical din noi" înseamnă, printre altele, sunete captivante și versuri care vorbesc despre iubirea aia complicată, cu năbădăi.

Cu piese precum "Cum mă", "Paparazzi" și "Ceva gen", acest material neașteptat aduce un mix irezistibil de R&B, fun și un strop de magie urbană, toate gravitând în jurul unei relații care te duce de la extaz la agonie și înapoi.

Ascultă EP-ul "Radical din noi":

Alina Eremia x NOUA UNSPE - Cum mă

Alina Eremia x NOUA UNSPE - Paparazzi

Alina Eremia x NOUA UNSPE - Ceva gen

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală românească. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei se numără "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta", colaborarea cu Vescan, "Tatuaj" sau "Noi".

Anul trecut, artista a lansat două EP-uri speciale, "Metamorphosis" și "OH, NO!". 2024 a venit cu succesul pieselor "Nu te mai aștept" și Gura ta".

NOUA UNSPE este un artist și producător român care și-a făcut rapid un renume în industria muzicală datorită stilului său original. A studiat muzica clasică, vioară și pian, timp de nouă ani la o școală de muzică din orașul natal, fapt ce a influențat stilul său ce încorporează elemente de hip-hop, pop și ambiențe sonice experimentale.

NOUA UNSPE a colaborat cu o varietate de cântăreți, printre care Alina Eremia, INNA, Amuly, Nane, Azteca sau RAVA. Anul trecut a lansat și primul său album, iar, recent, le-a prezentat ascultătorilor "Undeva" (feat. AMI) și "Tot ce am mai bun".

Citește în continuare

Industria muzicala

Alina Eremia susține echipa națională de fotbal cu piesa "La cer" - VIDEO

Alina Eremia a pregătit o piesă specială pentru echipa națională de fotbal a României. Cu ocazia meciului din seara asta, jucat împotriva Olandei, artista prezintă piesa "La cer".

Publicat

pe

Alina Eremia x Aerozen - Ultimul Nivel (visualizer)
Alina Eremia x Aerozen - Ultimul Nivel (visualizer) │ FOTO: captură YouTube

Echipa națională de fotbal a României are un susținător de nădejde în această seară și nu numai. Cu ocazia meciului dintre România și Olanda, Alina Eremia e aproape de echipa națională atât cu inima, cât și cu muzica sa. Artista prezintă "La cer", o piesă specială, gândită ca o formă de susținere pentru fotbaliști și suporteri.

"Hai, România! <<La cer>> va susține toată țara! Să cânte tot stadionul! Hai cu toate videourile de susține!", a transmis Alina Eremia.

VIDEO: Alina Eremia - La cer

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta" (feat. Vescan), "Tatuaj" și "Noi". În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, "Déjà Vu", care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi "Supertare", cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și "Cerul roșu".

În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu "Ai fost", colaborare cu Mario Fresh, care a fost #1 pe YouTube în tendințe și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, "Metamorphosis" și "OH, NO!". 2024 a venit cu succesul piesei "Nu te mai aștept", scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Recent, Alina a prezentat publicului o piesă în colaborare cu Irina Rimes - "Surprize pe fundal", dar și cu David Ciente pentru "ADN".

Citește în continuare