Urmărește-ne în Social Media

Mira - Dragostea din Tei

Mira se alătură artiştilor autohtoni care reinterpretează hituri din muzica pop autohtonă, lansând o versiune proprie a hitului O-Zone "Dragostea din Tei". Piesa a primit un videoclip cu tentă retro şi filmat pe terenul de baschet, iar ce a ieşit puteţi vedea în articol.

În ultima săptămână am văzut o serie de artişti intrând în studioul Retro Pepsi, pentru a cânta variante proprii ale unor piese apreciate din România. Smiley a dat tonul, cu un nou suflu pentru "Adeline" de la Timpuri noi, urmat de Feli, care a regândit track-ul "Amintirile" de la 3 Sud Est. Acum Mira ne prezintă propria viziune pentru "Dragostea din Tei", cel mai mare hit O-Zone, care a devenit un fenomen global după viralul YouTube "Numa Numa".

Dacă originalul de la începutul anilor 2000 era o piesă zglobie, un pop cu sintetizatoare trăznite şi voci săltăreţe, Mira invocă o sensibilitate neaşteptată în varianta sa. Artista a scăzut mult tempo-ul melodiei, a accentuat fiecare silabă cu un cântec de pian, pentru ca în doua parte a piesei să aibă o abordare ceva mai dansabilă. Instrumentalul este discret, o percuţie minimă, plus un bas ce aminteşte de linia melodică a originalului, iar spre final reapare energia care a consacrat single-ul O-Zone, într-o variantă care scoate în evidenţă vocea Mirei.

"Dragostea din Tei" apărea în anul 2003 în Republica Moldova, iar în primăvara anului 2004 în restul Europei. A fost unul dintre cele mai populare single-uri din Europa în acel an şi a ajuns pe locul 1 în Eurochart Hot 100, unde a stat 3 luni, toată vara lui 2004. A cucerit Statele Unite după un video viral al lui Gary Brolsma dansând pe beat-ul piesei, sub titlul de "Numa Numa". Tânărul de 19 ani a dat naştere unuia dintre primele virale de pe Internet, iar clipul original apărea pe Newgrounds la final de an 2004. De atunci pagina web respectivă a strâns peste 6.5 milioane de accesări.

O-Zone a lansat şi o versiune în limba engleză a piesei, interpretată de Dan Bălan şi Lucas Prata. Noua varianta se axa pe versul "Sunt eu, Picasso" şi pe ideea artistului care şi-a pierdut muza. Piesa a fost interpretată la emisiunea The Today Show din 22 februarie 2005 şi a urcat pe poziţia 72 din Billboard Charts.

Mira a lansat în ultima săptămână piesa "Maracas", colaborare cu Lino Golden, iar în această lună ne-a oferit şi noul single "Învaţă-mă".

Comentarii

Muzică și film

Află când apare în cinematografe comedia "Mentorii"

"Mentorii" are toate ingredientele pentru a deveni una dintre cele mai apreciate comedii ale anului viitor: o distribuție cu actori îndrăgiți, dar și cu cele mai urmărite personalități din spațiul public, umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate și cu o chimie extraordinară.

Publicat

pe

Poster "Mentorii"
Poster "Mentorii" │ FOTO: Magic Maker Communication

"Mentorii", primul film produs de Magic Maker Media House, casa de producție a grupului UNTOLD Universe, se lansează în cinematografele din toată țara pe 28 februarie 2025.

În rolurile principale îi găsim pe Cătălin Bordea, Loredana, Dorian Popa și Radu Bucălae, cărora li s-au alăturat actori renumiți, creatori de continut, sportivi talentați, oameni de media sau artiști precum MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko). Pe lângă aceștia, producătorii au pregătit și câteva apariții surpriză ale unor personalități din showbiz, ce își vor face simțită prezența pe parcursul filmului.

Află cum poți câștiga invitații VIP la gala de lansare a filmului în cinematografele din România

Producătorii filmului "Mentorii" au pregătit și surprize pentru fanii comediei, care deja s-au reunit în număr extrem de mare pe platformele de social media ale lungmetrajului. Peste 10.000 de fani urmăresc cu interes scenele de tip "behind the scenes" postate pe conturile sociale ale comediei. Cei care se înscriu în concurs pot câștiga invitații VIP la avanpremiera filmului și vor putea savura comedia alături de actorii din film. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru cele 10 invitații duble. Concursul se desfășoară în perioada 15 octombrie - 1 februarie 2025.

"Mentorii" este un film care oglindește, prin umor și ironie, fenomenul pe care îl întâlnim zi de zi pe rețelele sociale și nu numai - acela al "specialiștilor" mereu pregătiți să ne ofere cele mai rapide scurtături pentru a atinge bunăstarea materială, fizică sau spirituală. Comedia își propune să arate spectatorilor întâmplări pe care le-au trăit și ei cel puțin odată în viață.

"Într-o lume în care internetul ne bombardează cu modele de urmat, este esențial să ne amintim că toate răspunsurile de care avem nevoie sunt deja în noi. Din punct de vedere stilistic, am optat pentru gag-uri minuțios gândite, cu pauze bine plasate, menite să accentueze momentele comice și să adauge un ritm natural, aproape muzical, în care tensiunea crește și explodează în hohote de râs. Fiecare scenă este construită cu atenție la detaliu pentru a maximiza impactul comic și pentru a menține publicul captivat pe toată durata filmului. Am râs mult la filmări, râdem la montaj și sper că vom râde împreună și în sălile de cinema, locul în care energia comediei și mesajul filmului se vor îmbina perfect. Ne vedem, deci, din 28 februarie, doar în cinematografe", a declarat Adrian Tapciuc, regizorul filmului.

 

Citește în continuare