Piesa "De ce?" este produsă de Alexandru Cotoi și Florian Rus și compusă de Florian Rus, Loredana Cavasdan, MIRA și Alex Cotoi. Versurile au fost scrise de MIRA împreună cu Florian Rus și Loredana Cavasdan.
"Sunt foarte fericită că în sfârșit pot să împărtășesc cu voi această piesă, una dintre cele mai de suflet piese pe care le-am compus alături de colegii mei, unde îmi pun experiența și durerea în note muzicale. Îmi doresc ca această piesă cu încărcătură emoțională să ajungă la voi și să vindece cât mai multe suflete rănite", declară Mira.
Versurile noului single vorbesc despre cuvintele spuse în vânt și despre încrederea ce nu trebuie să lipsească într-o relație de iubire. Clipul piesei, regizat de Gabriel Ciolpan, pune în imagini povestea unui cuplu, unde sunt subliniate cele mai intense trăiri și sentimente.
Single-ul anterior al artistei, "Străzile din București", realizat în colaborare cu Florian Rus și lansat în urmă cu două luni, este în prezent cea mai difuzată piesă pe radiourile din România.
MIRA a ajuns în atenția publicului din România în 2012, după ce a apărut în cadrul show-ului Vocea României, făcând parte din echipa antrenorului Marius Moga. Odată lansată, MIRA și-a continuat cariera muzicală cu o serie de piese de succes: „Like”, „Bella” și „Baladă de iubire”. În plus, artista a colaborat cu Kio și What’s Up pentru „Dragostea nu se stinge” și cu Corina și Skizzo Skillz pentru „Fete din Balcani”.
„Ce-o fi o fi”, colaborarea MIREI cu Vescan, a reușit să cumuleze în mai puțin de 6 luni peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube, clasându-se de asemenea în topul difuzărilor radio și TV din România.
Muzică și film
Urmărește trailerul filmului "Mentorii", cu Bordea, Loredana, Dorian Popa, Radu Bucălae
S-a lansat trailerul "Mentorii", primul lungmetraj creat de Magic Maker Media House, casa de producție din grupul UNTOLD Universe. Filmul îi are în rolurile principale pe Cătălin Bordea, Dorian Popa, Loredana, Radu Bucălae și va ajunge în cinematografe pe 28 februarie 2025.
Odată cu lansarea trailerului, producătorii au anunțat un turneu de promovare a filmului și un concurs cu invitații VIP la avanpremieră și experiențe în culisele festivalului UNTOLD 2025. Turneul se va desfășura în perioada 19 - 29 februarie și cuprinde cele mai mari orașe din țară: Craiova, Brașov, Constanța, Iași, București, Cluj-Napoca și Timișoara.
Fanii comediei "Mentorii" au ocazia să câștige o mulțime de premii atractive precum: zece invitații VIP la avanpremiera filmului, unde pot să urmărească prima proiecție alături de actorii lor preferați, experiențe backstage sau două abonamente VIP la UNTOLD 2025. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru premii. Concursul se încheie pe data de 1 februarie 2025.
"Mentorii" este un film inspirat din situații cotidiene, și abordează cu umor și ironie fenomenul "specialiștilor" de pe rețelele sociale, mereu pregătiți să ofere sfaturi rapide și soluții care să îți transforme viața peste noapte. Are toate elementele pentru a deveni comedia anului 2025 în România: umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate, o chimie extraordinară între actori și nu în ultimul rând o distribuție de excepție formată artiști îndrăgiți și din unele dintre cele mai urmărite personalități din spațiul public precum: MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko).
Trailerul proaspăt lansat înglobează perfect cele menționate anterior. În el îl vedem pe Johnny Baltă (Cătălin Bordea), moștenitorul celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă (Adrian Titieni). Nemulțumit de superficialitatea fiului său, Dorin îi dă o misiune - să-i demonstreze în șase luni că poate deveni un adult responsabil, capabil să conducă imperiul financiar al familiei. Altfel, va fi dezmoștenit.
Sfătuit de sora lui, Magda (Mira), Johnny găsește un soluție care să-l ajute să-și repare imaginea în ochii tatălui său: apelează la serviciile celor mai faimoși influenceri de dezvoltare personală din țară: Flex Barbarul (Dorian Popa) - mentorul de fitness barbar dacic; Sandra Senzorial (Loredana) - mentorul de spiritualitate și mindfulness și Robby Anonimul (Radu Bucălae) - mentorul de business și crypto.
TRAILER "Mentorii":
Muzică și film
Află când apare în cinematografe comedia "Mentorii"
"Mentorii" are toate ingredientele pentru a deveni una dintre cele mai apreciate comedii ale anului viitor: o distribuție cu actori îndrăgiți, dar și cu cele mai urmărite personalități din spațiul public, umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate și cu o chimie extraordinară.
"Mentorii", primul film produs de Magic Maker Media House, casa de producție a grupului UNTOLD Universe, se lansează în cinematografele din toată țara pe 28 februarie 2025.
În rolurile principale îi găsim pe Cătălin Bordea, Loredana, Dorian Popa și Radu Bucălae, cărora li s-au alăturat actori renumiți, creatori de continut, sportivi talentați, oameni de media sau artiști precum MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko). Pe lângă aceștia, producătorii au pregătit și câteva apariții surpriză ale unor personalități din showbiz, ce își vor face simțită prezența pe parcursul filmului.
Află cum poți câștiga invitații VIP la gala de lansare a filmului în cinematografele din România
Producătorii filmului "Mentorii" au pregătit și surprize pentru fanii comediei, care deja s-au reunit în număr extrem de mare pe platformele de social media ale lungmetrajului. Peste 10.000 de fani urmăresc cu interes scenele de tip "behind the scenes" postate pe conturile sociale ale comediei. Cei care se înscriu în concurs pot câștiga invitații VIP la avanpremiera filmului și vor putea savura comedia alături de actorii din film. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru cele 10 invitații duble. Concursul se desfășoară în perioada 15 octombrie - 1 februarie 2025.
"Mentorii" este un film care oglindește, prin umor și ironie, fenomenul pe care îl întâlnim zi de zi pe rețelele sociale și nu numai - acela al "specialiștilor" mereu pregătiți să ne ofere cele mai rapide scurtături pentru a atinge bunăstarea materială, fizică sau spirituală. Comedia își propune să arate spectatorilor întâmplări pe care le-au trăit și ei cel puțin odată în viață.
"Într-o lume în care internetul ne bombardează cu modele de urmat, este esențial să ne amintim că toate răspunsurile de care avem nevoie sunt deja în noi. Din punct de vedere stilistic, am optat pentru gag-uri minuțios gândite, cu pauze bine plasate, menite să accentueze momentele comice și să adauge un ritm natural, aproape muzical, în care tensiunea crește și explodează în hohote de râs. Fiecare scenă este construită cu atenție la detaliu pentru a maximiza impactul comic și pentru a menține publicul captivat pe toată durata filmului. Am râs mult la filmări, râdem la montaj și sper că vom râde împreună și în sălile de cinema, locul în care energia comediei și mesajul filmului se vor îmbina perfect. Ne vedem, deci, din 28 februarie, doar în cinematografe", a declarat Adrian Tapciuc, regizorul filmului.