Videoclipul "Twilight Zone" este editat în aşa fel încât să pară preluat dintr-un film post apocaliptic sau un documentar axat pe conspiraţii. Al Jourgensen and co cântă într-un fel de Thunderdome din Mad Max, flancaţi de jandarmi şi un public nervos, pus pe revoltă. Piesa începe cu acorduri cu influenţe orientale şi un generic care aminteşte de celebrul serial "Twilight Zone".
Single-ul combină cântatul la muzicuţă cu industrialul şi toate remixate cu porţiuni din discursurile lui Donald Trump. Este o creaţie artistică mai complexă decât primele două release-uri de pe viitorul album Ministry, "AmeriKKKant". Până acum am putut asculta de pe acest LP piesele "Antifa" şi "Wargasm", cu un puternic mesaj de extremă stânga din partea artiştilor americani.
Noul disc se lansează pe 9 martie prin casa de discuri Nuclear Blast. Videoclipul cel nou a fost filmat în luna decembrie a anului trecut la marginile oraşului Los Angeles. Îi are ca protagonişti pe Sin Quirin şi Cesar Soto, chitariştii Ministry, dar şi pe Tony Campos de la Fear Factory şi Static-X, la bas. La clape se află John Bechdel de la Killing Joke, iar DJ Swamp (Beck, The Crystal Method) se ocupă de scratch-urile live.
Derek Abrams cântă la tobe, iar o apariţie surpriză este cea a lui Gray Wolf, preşedintele Mişcării Ameri-Indiene. Clipul a fost produs de către Chris Roth şi Steve Roth, primul fiind şi regizorul acestei creaţii vizuale.