Urmărește-ne în Social Media

MIKA - Sanremo

Extrem de rezervat în aspectele vieții sale private, Mika atinge un subiect sensibil în noul său videoclip, ”Sanremo”. Artistul ne prezintă o poveste despre homosexualitate, ce se petrece în Italia anilor '50.

Mika ne poartă înapoi în timp, într-o perioadă în care homosexualitatea nu era privită cu ochi buni în societate. În clipul cinematic al piesei "Sanremo", artistul joacă rolul unui bărbat ce duce o viață dublă: aceea de soț iubitor, ce are grijă de soția și copilul său, și de aventurier de noapte, ce-și caută parteneri în locuri ferite de ochii critici ai unei societăți intolerante la orice formă de sexualitate ce iese din normalul vremii.

Regizorul videoclipului, W.I.Z., menționează că acțiunea din videoclip are loc "într-o eră în care homosexualitatea, dacă nu era ilegală, era inacceptabilă din punct de vedere social, o perioadă a discriminării și persecuției. "Sanremo" reprezintă visul său utopian, un loc fictional al libertății și transcendenței."

Noul single se regăsește pe albumul "My Name Is Michael Holbrook", cel de-al cincilea material de studio al artistului. Discul include 13 piese și a fost lansat pe 4 octombrie.

Mika a devenit cunoscut după ce piesele "Relax Take It Easy" (2006) și "Grace Kelly" (2007) au ajuns Number One în topurile din Marea Britanie.“Life in Cartoon Motion”( 2007), albumul său de debut, i-a adus atât un număr foarte mare de fani, cât și aprecierile criticilor, care l-au comparat cu artiști precum Freddie Mercury, Scissor Sisters, Elton John, Robbie Williams sau David Bowie.

Primul album s-a vândut în peste 5,6 milioane de copii în întreaga lume, Mika primind astfel premiul BRIT pentru "Best British Breakthrough Artist" și o nominalizare la premiile Grammy. "The Boy Who Knew Too Much", apărut în 2008, include single-ul "We Are Golden", care debutează pe locul 4 în clasamentul britanic. Urmează apoi "The Origin of Love" (2012), clasat pe prima poziție în topul albumelor din Franța, și "No place in Heaven" (2015).

Comentarii