Anul acesta, Michael Kiwanuka va lansa cel de-al doilea album de studio. Intitulat ”Love & Hate”, discul va fi pus în vânzare pe 15 iulie 2016, până atunci, materialul fiind promovat prin piese precum ”Black Man In A White World”, "Love & Hate" și cea mai recentă melodie lansată, ”Rule The World”. Prin acest nou single, Michael Kiwanuka își exprimă liber bucuria de a face muzică.
"Nu trebuie să fii un om bogat sau cel mai bun cântăreț pentru a te putea relaxa și a te simți bine în pielea ta, ca muzician. ”Rule The World” este despre a te desprinde și a fi liber", a declarat Michael Kiwanuka.
Ascultând Bod Bylan sau Nirvana, Michael Kiwanuka a început să compună muzică și să scrie versuri doar de dragul muzicii, fără a intenționa să arate cuiva aceste încercări.
”Nimeni nu mi-ar fi acordat șansa de a cânta muzica care îmi place într-un concert așa încât am început să compun propriile mele piese. Am făcut asta doar pentru a-mi menține pasiunea vie și pentru a-mi păstra sufletul cald. ”
Odată cu lansarea albumului ”Home Again” și a single-ului de debut cu același nume, Michael a încetat să mai compună muzică doar pentru sufletul său, ajungând imediat în atenția publicului. Materialul discografic a ajuns pe locul 4 în UK Charts, artistul fiind desemnat apoi BBC Sound Of 2012 și intrând, în același an, pe lista scurtă a nominalizărilor pentru Mercury Prize. Deși titlul i-a revenit în final trupei indie pop Alt-J, performanța de a concura pentru un astfel de premiu este în sine o realizare, în contextul în care Michael se afla atunci la debutul său muzical.
Michael Kiwanuka a concertat pentru prima oară în România pe 10 august 2013, în cadrul festivalului Summer Well.