După „Fatal Illusion”, Megadeth continuă promovarea noului album "Dystopia" prin lansarea piesei ”The Threat Is Real”. Ca și compoziția anterioară, noul single este o încercare a formației de a se distanța de sound-ul pieselor și albumelor lansate în trecut.
”De-a lungul anilor am spus mereu: <<Ne întoarcem la rădăcini>>. Doar că unii vor albumul ”Rust in Peace” de 20 de ori, ceeea ce nu se va întâmpla niciodată. Pentru că nu am scris niciodată aceeași piesă de două ori. Spre deosebire de alte trupe rock și metal care se bazează pe aceeași formulă, eu încerc să fac în așa fel încât toate piesele să sune diferit”, a explicat Dave Mustaine într-un interviu acordat revistei Rolling Stone.
Noul disc Megadeth a fost clasificat de către casa de discuri drept ”cel mai bun material al trupei din ultimii 15 ani”. Declarația, deși este una măgulitoare, l-a deranjat într-o oarecare măsură pe Dave Mustaine.
„Casa de discuri tocmai ne-a spus că ce am înregistrat acum e cel mai bun material pe care l-am făcut în ultimii 15 ani. M-am simțit puțin jignit și încântat în același timp. E ca și cum cineva ți-ar spune: <<Wow, nu știam că poți să gătești atât de bine>>”, a declarat Dave Mustaine pentru The Leader.
Albumul "Dystopia" va fi lansat pe 22 ianuarie 2016. Până atunci, materialul poate fi precomandat de pe iTunes și Amazon.
Tracklist "Dystopia" - Megadeth:
- The Threat Is Real
- Dystopia
- Fatal Illusion
- Death From Within
- Bullet to the Brain
- Post American World
- Poisonous Shadows
- Look Who's Talking (iTunes bonus track)
- Conquer or Die
- Lying In State
- The Emperor
- Last Dying Wish (iTunes bonus track)
- Foreign Policy (Fear cover)