Urmărește-ne în Social Media

Megadeth - Lying In State

Megadeth asistă la declinul civilizației occidentale în videoclipul noului single ”Lying In State”. Regizat de Leo Liberti, clipul folosește un scenariu rupt din filmele SF pentru a trasmite mesaje ancorate în realitate.

"Când eram în turneu în São Paulo în 2016, am filmat videoclipul piesei ”Conquer or Die”. Am fost atât de impresionați de regizorul Leo Liberti, încât l-am rugat să se ocupe și de ”Lying in State”. Am avut mai mulți prieteni și fani ai trupei care au interpretat diverse roluri în videoclip. Îi transmitem multe mulțumiri lui Kiko Loureiro (chitaristul Megadeth) pentru faptul că ne-a făcut cunoștință cu Leo. Îmi place, în special, cât de bine se descurcă Vic cu sabia. Cine ar fi bănuit?", a detaliat Dave Mustaine pentru revista Rolling Stone.

LP-ul „Dystopia”, ce include piesa ”Lying In State”, a fost clasificat de către casa de discuri drept ”cel mai bun material al trupei din ultimii 15 ani”. Declarația, deși este una măgulitoare, l-a deranjat într-o oarecare măsură pe Dave Mustaine.

„Casa de discuri tocmai ne-a spus că ce am înregistrat acum e cel mai bun material pe care l-am făcut în ultimii 15 ani. M-am simțit puțin jignit și încântat în același timp. E ca și cum cineva ți-ar spune: <<Wow, nu știam că poți să gătești atât de bine>>”, a declarat Dave Mustaine pentru The Leader.

Albumul „Dystopia” a fost lansat pe 22 ianuarie 2016. Discul s-a plasat pe poziția a 3-a în topul US Billboard 200 și pe locul 11 în clasamentul UK Albums.

Pe 13 iulie 2016, Megadeth a promovat albumul ”Dystopia” și la București. Trupa a concertat la Arenele Romane, unde a fost întâmpinată de peste 4.000 de fani entuziaști.

Comentarii