"A mea" este o melodie vibrantă, menită să aducă starea de bine fiecărui ascultător. Încă de la primele acorduri, este conturată o atmosferă plină de energie, versurile transmițând profunzimea sentimentelor trăite.
Videoclipul are o tentă ludică, evidențiată în fiecare cadru de Quba, regizorul clipului. Printre manechine, mingiuțe și ursuleți, protagoniștilor Matteo și Andrei Bănuță li se alătură o prezență inedită, fiica lui Matteo, Mia, cea care a fost sursă de inspirație pentru acest cântec. De asemenea, acrobata Julia Petreanu completează tabloul eclectic creat.
"<<A mea>> e o piesă cu o semnificație specială pentru mine, poate cea mai specială de până acum, ea gravitând în jurul celei mai importante ființe din viața mea, fetița mea, Mia. Momentul în care ea a apărut în viețile noastre, parcă totul s-a schimbat în cel mai minunat mod posibil, de aceea mi-am dorit să imortalizăm această perioadă. N-aș vrea, totuși, ca oamenii să considere că este o piesă personală, dedicată doar ei, pentru că este o piesă dedicată iubirii, iar în acest sentiment cu siguranță ne regăsim cu toții", a declarat Matteo.
Andrei Bănuță a adăugat:
"Cred că piesa poate avea valențe diferite pentru fiecare, cel puțin eu așa am perceput-o încă de la început, nu consider că trebuie să fie doar despre dragostea din relația tată-fiică a lui Matteo și a Miei, ci despre dragoste în toate ipostazele ei, astfel încât să se regăsească cât mai mulți ascultători."