DJ-ul și producătorul norvegian Tom Stræte Lagergren, cunoscut sub numele de scenă Matoma, a lansat un nou single, intitulat “False Alarm“. Piesa este înregistrată în colaborare cu tânăra artistă britanică Becky Hill, ajunsă în lumina reflectoarelor în urmă cu 2 ani, după lansarea hitului “Gecko (Overdrive)”.
Povestea lui Becky Hill îi va surprinde, poate, pe cei care au urmărit primul sezon al emisiunii The Voice UK. În 2012, pe când Becky avea 18 ani, gusturile muzicale și personalitatea sa artistică nu păreau a fi conturate. La audiții a interpretat "Ordinary People", după care au urmat "Irreplaceable" (Beyoncé), "Good Luck" (Basement Jaxx), "Seven Nation Army" (The White Stripes) și "Like a Star" (Corinne Bailey Rae). Această diversitate de stiluri nu i-a fost favorabilă în competiție, însă după semnarea contractului cu Parlophone și exersarea laturii de compozitor, Becky a reușit să încorporeze aceste influențe într-un sound de sine stătător, ce îi vine ca o mănușă.
"Nu am vrut ca muzica mea să aibă prea mult din niciun gen. Am vrut o idee a anilor '90, o idee de electro, o idee de acustic, o idee de soul și foarte puțin pop. Nu am vrut ceva care să poată fi încadrat într-o anumită categorie, pentru că eu una cred că atunci când ai o diversitate de influențe reușești să creezi ceva cu adevărat unic. Vreau să fiu un trendsetter. Cred că e visul oricărui artist să creeze ceva măreț, care să fie ascultat și peste ani. Și simt că spre asta mă îndrept", a povestit Becky Hill pentru Hunger TV.