Marshmello & Halsey - Be Kind
Marshmello şi Halsey au lansat videoclipul oficial al piesei "Be Kind", care vine cu un mesaj de pozitivitate şi o prezintă o sesiune de dans a lui Halsey. Artista se metamorfozează în diferite personaje, inclusiv unul cu tentă de anime şi o puteţi vedea în acţiune în clipul din articol.
La doar câteva zile după ce am aflat că Halsey va lansa prima sa colecţie de poezii descoperim acest nou videoclip, cel al single-ului "Be Kind". Piesa a debutat cu un lyric video la început de lună mai, iar acum a primit un material video oficial, în care Halsey ne arătă cele mai noi mişcări de dans. O regăsim pe artistă cu părul mult mai lung şi roz decât în ultimul său clip lansat tocmai în ianuarie, "You Should be Sad". Pe numele său real Ashley, tânăra începe să danseze în faţa camerei, iar DJ-ul Marshmello o însoţeşte sub forma unei flori.
Creatorul beat-ului din fundal apare ca o floarea soarelui cu acei doi ochi în formă de X-uri care apar pe masca sa de bezea. Halsey trece prin multiple ipostaze, de la fata îmbrăcată comod, în tricou larg drept pijama, până la o veritabilă Sailor Moon, aşa cum au remarcat şi fanii în comentariile de pe YouTube. Inspiraţia japoneză nu este o coincidenţă, pentru că în acea ipostază apar şi cireşi şi clădiri cu faţada acoperită de caractere nipone.
Mediul virtual în care dansează artista este unul care mai fluctuează din când în când din cauza unor glitch-uri, adăugate pentru efect artistic. Pare o feerie Disney, un univers paradisiac, iar la final vedem că totul a fost o simulare pusă în scenă de DJ Marshmello. Acesta nu e deloc străin de lumi virtuale, susţinând primul mare concert din jocul Fortnite la început de an 2019. Pentru acest nou videoclip Halsey a trebuit să înveţe coregrafiile prin FaceTime, a sfârşit prin a îşi rupe glezna şi a folosit o cameră preprogramată Bolt, care nu necesită un cameraman. Toate pentru a respecta distanţarea socială. Între timp tânăra de 25 de ani pregăteşte o colecţie de poezii sub numele de "I Would Leave Me If I could", care va sosi în noiembrie.
Marshmello a mai lansat în acest an şi piesa "Been Thru This Before", colaborare cu Southside şi Saint Jhn. Halsey a lansat al treilea album din cariera, "Manic" în ianuarie, cu single-uri populare precum "Without Me", "Graveyard" şi "You Should be Sad".
Industria muzicala
Urmărește-o pe Halsey interpretând live o parte din noul său album - "The Great Impersonator"
Halsey invită ascultătorii în lumea proaspătului său album de studio, "The Great Impersonator", printr-o sesiune live specială. Artista a interpretat patru din cele 19 cântece din tracklist. Te invităm să le asculți.
Pe 25 octombrie, Halsey a lansat "The Great Impersonator", cel de-al cincilea album de studio din carieră. Artista l-a gândit ca un album conceptual, vulnerabil și intim, crezând că va fi ultimul ei proiect după ce a fost diagnosticată cu lupus și o tulburare limfoproliferativă rară.
Piesele prezintă confesiuni despre luptele personale ale cântăreței cu viața și moartea. Din punct de vedere muzical, tracklist-ul atinge mai multe genuri: pop, folk și subgenuri de rock, cu referiri la muzica din deceniile precedente. Ca parte a promovării albumului, Halsey și-a însușit identitatea muzicienilor și personalităților publice care au inspirat melodiile din "The Great Impersonator".
Cu scurt timp înainte de lansarea materialului discografic, Halsey a pornit o numărătoare inversă pe rețelele de socializare. În fiecare zi, până la scurgerea timpului prestabilit, artista a publicat o fotografie cu ea portretizând un muzician și un fragment din cântecul inspirat de respectivul artist. De exemplu, Halsey a devenit Cher pe melodia "Letter to God (1974)", Kate Bush pe "I Never Loved You" sau David Bowie pe "Darwinism".
A urmat același plan și în sesiunea live, în următorul program muzical:
- "Panic Attack" - Halsey din 1970, inspirată de Stevie Nicks
- "Hometown" - Halsey din 1980, inspirată de Dolly Parton
- "Ego" - Halsey din 1990, inspirată de Dolores O'Riordan (The Cranberries)
- "Lonely is the Muse" - Halsey din 2000, inspirată de Amy Lee (Evanescence)
"Halsey a bifat cea mai mare realizare creativă a cariera ei cu <<The Great Impersonator>>. Ea îl etichetează drept un <<album conceptual confesional>>. Pe măsură ce ziua lansării din 25 octombrie se apropia, fanii au văzut-o trăind într-un caleidoscop de eroi muzicali. Acesta a fost doar începutul. Am decis să accentuăm călătoria nostalgică cu această sesiune live, căutând să răspundem la întrebările: <<Dacă Halsey ar sosi într-o epocă diferită? Dacă ar fi înregistrat în anii 1970, 80, 90 sau începutul anilor 2000? Așa că am construit patru etape interconectate care reflectă fiecare deceniu - cu ținute și instrumente vintage pe măsură. Am surprins acțiunea pe film de 35 mm pentru acea senzație atemporală. Pentru a fi cât mai autentică, Halsey s-a machiat singură", este o parte din descrierea materialului video.
VIDEO: The Great Impersonator (Short Film)
Albume noi
Halsey se transformă în Amy Lee, pe legendara copertă de album Evanescence
În aceste zile nu trăim doar un reviriment al muzicii country, ci şi al perioadei emo şi nu metal, iar Evanescence este unul dintre exponenţii săi. Halsey oferă un tribut unei coperte legendare de album Evanescence, pozând ca Amy Lee.
Halsey a început să îşi promoveze activ noul său album, "The Great Impersonator", care se lansează pe 25 octombrie. Face asta transformându-se în idolii săi, de la Dolly Parton la Amy Lee. Artista a integrat influenţele artiştilor favoriţi în muzica sa, folosindu-se de muzele sale: câte una pentru fiecare piesă de pe album. În două dintre teaserele axate pe Evanescence, Halsey o numeşte pe Amy Lee "my OG dark rock queen".
S-a pozat apoi şi postat pe Instagram cu acelaşi look ca Amy la început de ani 2000. Inspiraţia s-a transformat în piesa 12 de pe noul album, "Lonely Is the Muse". Halsey a mai postat şi un videoclip cu ea primind machiajul special şi look-ul Amy Lee, alături de un teaser pentru piesă, care sună a rock alterantiv de la începutul mileniului, cu un uşor element de trip-hop în partea mai calmă.
Așa cum s-a menționat, noul album al lui Halsey se inspiră din influențele sale muzicale pentru piesele variate de pe album. Alți artiști reprezentați pe album includ Dolly Parton ("Hometown"), PJ Harvey ("Dog Years"), Kate Bush ("I Never Loved You"), Cher ("Letter to God (1974)"), David Bowie ("Darwinism"), Dolores O'Riordan ("Ego") și Stevie Nicks ("Panic Attack"), printre alții.
Halsey (născută Ashley Nicolette Frangipane pe 29 septembrie 1994) este o cântăreață, compozitoare și actriță americană, cunoscută pentru stilul său muzical eclectic și pentru versurile sale personale și evocatoare. Ea și-a ales numele de scenă Halsey ca un joc de cuvinte între numele său de naștere, Ashley, și o referire la stația de metrou Halsey Street din Brooklyn, New York, un loc cu semnificație pentru ea.
Halsey a început să câștige notorietate în 2014, după ce și-a lansat muzica pe platforme precum SoundCloud. În curând, a semnat un contract cu casa de discuri Astralwerks și a lansat EP-ul său de debut, "Room 93", în același an. Totuși, a devenit cu adevărat cunoscută odată cu lansarea albumului său de debut, "Badlands" (2015), care a fost bine primit atât de critici, cât și de public, conținând hituri precum "New Americana".
Albume noi
VIDEO: Halsey a lansat un trailer al viitorului său album - "The Great Impersonator"
Halsey a dezvăluit că viitorul album va fi unul despre viața și cariera ei, numit "The Great Impersonator". Artista a lansat și un clip video ce o prezintă parcurgând mai multe etape muzicale și punându-și întrebări pentru propria identitate. Te invităm să urmărești materialul și să afli mai multe detalii.
Vedeta pop a împărtășit o compilație video formată din scene de la sesiunile de înregistrare muzicală, imagini din arhiva personală și, poate cel mai interesant, diferite portretizări. Vedem mai multe Halsey, din diferite decade, dar și transformări în David Bowie și Britney Spears.
La începutul acestui an, Halsey a lansat primul ei single de pe album, o melodie emoționantă numită "The End". Prin intermediul ei, Halsey a declarat că este "norocoasă să fie în viață" după ce a fost diagnosticată cu lupus erimatos sistemic și cu o tulburare limfoproliferativă rară.
"Chiar am crezut că va fi ultimul album pe care-l voi compune. Când te îmbolnăvești așa, începi să te gândești la moduri în care ar fi putut fi totul diferit. Dacă nu așa s-ar fi desfășurat totul? Ashley, în vârstă de 18 ani, devine Halsey în 2014. Și dacă aș fi debutat la începutul anilor 2000? Anii '90? Anii ’80? Anii ’70?
Sunt încă Halsey de fiecare dată, în fiecare cronologie? Mă mai îmbolnăvesc? Devin mamă? Sunt fericită? Singură? Am făcut destule? Am spus adevărul? Mi-am petrecut jumătate din viață fiind altcineva. Nu m-am oprit niciodată să mă întreb: dacă totul s-ar termina acum, aș fi mândră de imaginea pe care o las în urmă? Mă reprezintă măcar?", spune Halsey în trailer.
În timp ce artista contemplă aceste realități alternative, imagini cu ea în haine caracteristice acelor epoci muzicale - inspirându-se de la Bowie, Spears - apar pe ecran, acompaniate de melodii extrase de pe viitorul album. Apar și scene din videoclipul "Lucky", deja lansat de Halsey la sfârșitul lunii iulie.