Mano & Gregor ft. Lena Chilari, Bara Tamás - One Of Us
Trupa Mano & Gregor a revenit în atenția ascultătorilor cu "One Of Us", o piesă care nu mai are aceeași veselie ca cele anterioare, dar are o misiune importantă: să îi sensibilizeze pe cei care au nevoie de noi, aici și acum, în prezent, pentru că nu se pot ajuta singuri să iasă din iadul psihologic care le întunecă viața.
"One Of Us" este inspirată de o pierdere suferită de chitaristul trupei, plecarea în neființă a tatălui său. Mano & Gregor au scris melodia, cu care ar fi participat la concursul Eurovision dacă România nu s-ar fi retras din competiția ediției curente.
"Sinuciderea este rezultatul unei stări mintale subtile și insidioase, așa că ar trebui să fim foarte vigilenți în ceea ce privește sănătatea noastră mintală și a celor din jurul nostru. Nu știm a cui viață o putem salva cu câteva cuvinte sincere", a transmis trupa.
"One Of Us" este interesantă deoarece este pentru prima dată când genurile indie folk și slam poetry sunt fuzionate, iar genul slam poetry este prezentat în două limbi în aceeași melodie, atât în română, cât și în maghiară.
Interesant este și faptul că unul dintre filmulețele stradale realizate pentru promovarea piesei a devenit viral pe platforma "I Love You Cluj" din Cluj-Napoca chiar înainte de lansarea piesei, cu peste 200.000 de vizualizări, mii de share-uri și reacții. În acel clip, trupa poate fi văzută cântând refrenul piesei pe o trecere de pietoni dedicată șoferilor care așteaptă ca semaforul să se facă verde.