"Ne-a plăcut foarte mult energia piesei, iar influențele latino ne-au convins imediat să facem remake-ul «Macho Man». Este o perioadă în care petrecem mai mult timp cu familia și la studio și ne este dor de scenă și de public. Ne este dor să cântăm. Ne-a bucurat mult colaborarea cu NOSFE, este un tip pozitiv și energic, iar chimia dintre noi a fost perfectă", povestesc cei de la Mandinga.
"Chiar cu două săptămâni înainte să-mi fie propusă piesa, stabilisem cu echipa mea să facem un remake după Genius - «Macho Man». A fost un semn de la univers, pe care l-am îmbrățișat cu drag. Este o colaborare de care sunt mândru și nerăbdător să ajungă la sufletele voastre", adaugă NOSFE.
Cu versuri în limba română, dar și în spaniolă, "Macho Man" este compusă de către Barbara Isasi și NOSFE, alături de Radu Cezar Halmagean, Ovidiu Cornel Halmagean, Oana Viorica Vincu, Șerban Cazan, Ana Stancu, Mădălina Mihaela Crețan, Omar Secada și Vlad Cireșan. Single-ul este însoțit de un videoclip îndrăzneț, plin de culoare, în care dansul, voia bună și muzica se strâng în același loc.