Urmărește-ne în Social Media

Mandinga feat. Connect-R - Ce poveste

Mandinga a lansat alături de Connect-R videoclipul noului single “Ce poveste”. Timp de 24 de ore, membrii trupei Mandinga au intrat în pielea unor pirați veritabili, care luptă pentru a-și apăra teritoriul.

Filmările noului videoclip Mandinga feat. Connect-R, ”Ce poveste”, au avut loc pe litoralul Mării Negre, desfășurându-se pe parcursul unei zile pline: de la primele ore ale dimineții, până târziu în noapte. Zeci de trecători au devenit spectatori ai filmărilor, urmărind de pe margine fiecare cadru.

“Filmarile au fost o distracție generală. În momentul în care am apărut toți pe punte, costumați în pirați, a fost super haios.Mai mult, figuratia a fost si ea transformată, chiar și scafandrii care au participat la filmare au devenit pirați. Echipa cu care am lucrat este o echipă minunată și chiar am avut sentimentul că facem parte dintr-un film. Ideea acestui clip a fost a regizorului Titus Scurt și ni s-a potrivit de minune! Suntem foarte încântați de rezultat și sperăm ca și fanii noștri să se bucure de noua noastră postură”, a declarant Elena Ionescu, solista trupei Mandinga.

Ce poveste”, o coproducție Cat Music și Happiness Production, a fost compusă de echipa de la Rappin’On Production. Piesa este difuzată deja de radiourile naționale, fanii primind cu entuziasm această nouă colaborare dintre Mandinga și Connect-R.

Poze de la filmarea noului videoclip Mandinga feat. Connect-R - ”Ce poveste”

  • Mandinga feat. Connect-R - Ce poveste (filmări videoclip)

Comentarii

Concerte & turnee

Connect-R, Antonia, Feli cântă la târgul de Crăciun Laminor Wonderland în weekendul 6-8 decembrie 2024

Programul artistic al târgului de Crăciun de la Arena Laminor continuă în weekendul 6-8 decembrie cu show-uri ale unora dintre cei mai ascultați artiști români. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Feli / Connect-R / Antonia
Feli / Connect-R / Antonia │ FOTO: capturi YouTube

Laminor Winter Wonderland 2024 a pregătit vizitatorilor un nou weekend plin de muzică și activități. Povestea de iarnă pregătită de organizatori este compusă din cinci capitole, după cum urmează:

  • Tărâmul "North Pole"
  • Tărâmul "Magic Forest"
  • Tărâmul "Tropical Xmas"
  • Tărâmul "Circus Xmas"
  • Tărâmul "Island"

La capătul itinerarului, se află însăși casa lui Moș Crăciun, stabilită pentru câteva săptămâni la Hala Laminor. Cei care se aventurează în această călătorie vor ști sigur că au ajuns la reședința Moșului pentru că acesta va beneficia de o statuie de 9 metri înălțime, un reper în generosul spațiu dedicat târgului. Pe ruta reședinței lui Moș Crăciun va circula și un tren ce va duce pasagerii la destinația mult dorită.

Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic. Copiii vor avea parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici. De asemenea, gurmanzii se pot bucura de mâncăruri delicioase, dulciuri și băuturi fierbinți.

Program artistic Laminor Winter Wonderland, weekendul 6-8 decembrie 2024:

Vineri, 6 decembrie: 19.00 - 21.00

  • Ducu Bertzi& friends
  • Directia 5

Sâmbătă: 17.00 - 19.00

  • Connect R
  • Pepe

Duminică: 19.00 - 21.00

  • Antonia
  • Feli

Program general Laminor Winter Wonderland 2024:

  • Luni-Miercuri - 15:00 - 22:00
  • Joi-Duminică - 12:00 - 23:00
Citește în continuare