Urmărește-ne în Social Media

LORA feat. What's UP - Abia aștept să vină seara

LORA și What's UP și-au unit forțele și au lansat "Abia aștept să vină seară", o piesă despre dragoste și pasiune. Colaborarea muzicală este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

"Abia aștept să vină seara" a fost compusă de Marius Moga, Razvan Matache, Robert Chesaru, Marius Ivancea, pe versuri scrise de Marius Moga, Mihai Dumitrescu și Marius Ivancea. Piesa vorbește despre acea iubirea intensă care ajunge să aibă asupra noastră un efect aproape obsedant. Timpul petrecut departe de partener se simte chinuitor, dar și revederea este mai încântătoare atunci când are loc.

LORA este una dintre cele mai apreciate voci feminine din Romania, cu milioane de vizualizări pe YouTube datorită unor piese ca "Rămas bun", "Ne împotrivim", "Singuri în doi", "Cinci", "Până în rai" sau "Soare negru".

În 2019, artista a prezentat "Despre demoni si iertare", al doilea material discografic din cariera solo, care a fost evidențiat printr-un concept inedit; încă de pe copertă o putem regăsi în două ipostaze. Parcurgând și tracklisting-ul materialului, cele doua laturi sunt ilustrate și prin cele 13 melodii, de la hit-uri ca "Rămas bun" sau "Cinci", până la piese noi ca "Te rog" sau "Îmi cer iertare". Spre finalul anului 2019, LORA a lansat două piese energice, "Fii tu fată" și "E nebună românca". Printre cele mai recente melodii ale artistei se numără colaborările cu SHIFT pentru "Picătura", cu MIRA pentru "Tu cu Ea", dar și piesele solo "Ziua Ta" și "Goală".

What's UP a lansat de-a lungul timpului hituri ce au cucerit topurile muzicale și au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Artistul a colaborat cu nume precum Andra, JO, RUBY, Arando Marquez & MRB, Șatra B.E.N.Z., Ioana Ignat, Kio, Shift, DJ Sava, AMNA și mulți alții. Anul trecut, el a lansat "Ruine", o piesă despre dragostea și durerea ce rămân atunci când persoana iubită pleacă, dar și un featuring cu Andreea Bălan - "Băieți cu inima în blugi".

Comentarii