Urmărește-ne în Social Media

Lora - Soare negru

Lora revine cu piesa "Soare negru", care vorbește despre luptele interioare și veșnicul conflict simțire versus rațiune. Artista pendulează între putere și melancolie, într-o aventură a conștiinței. 

Single-ul „Soare negru” este compus de către Alex Pelin, Andrei Platon, Andrei Tostogan, Adi Colceru şi Lora.

Precum Soarele, care este format din trei straturi interioare, şi în videoclipul regizat de către Ionuţ Trandafir, o putem identifica pe cameleonica Lora în mai multe ipostaze: puternică, inocentă, conştientă şi cosmică. Asistăm şi la o fantastică îmbinare a elementelor, în sensul de dezvelire a tuturor celor ascunse, pentru că „Soare negru” este o aventură a conştiinţei.

„Suntem mereu provocaţi de soartă să facem alegeri; alegeri importante, alegeri corecte, alegeri greşite, alegeri care ne schimbă destinul. Ducem conflicte interioare, ne luptăm cu noi înşine şi încercăm să nu ne lăsăm prada gândurilor contradictorii care pun stăpânire pe noi în momentele de cumpănă. Videoclipul este o metaforă ce ilustrează aceasta luptă, dusă în înteriorul nostru. O luptă între conştiinţă şi simţire, între alb şi negru, între întuneric şi lumină. Cine ar trebui să ne călăuzească, de unde primim răspunsul potrivit, cine ni-l dă? Vocea raţiunii sau vocea inimii?”, declară Lora.

Lora este una dintre cele mai bune voci feminine din România, cu milioane de vizualizări pe YouTube şi hit-uri ca “Rămas bun”, “Ne împotrivim”, “Floare la ureche”, “Cinci” sau “Bine mersi”, piese ce au ajuns pe primele poziţii în toate topurile muzicale. Lora a lansat în urmă cu câteva luni hitul “Dor să te ador”, alături de Doddy, piesa ce a adunat într-un timp scurt peste 50 de milioane de vizualizări pe YouTube şi a stat aproape o lună în topul Trending, în luna august a colaborat cu Shift pentru single-ul „Până în Rai”, iar recent a lansat piesa „Pleacă” pe canalul ei de YouTube.

Publicat

pe

Comentarii