”Până în Rai” este compusă de Lora împreună cu Niculae Robert Andrei, Tudor Fornea, Șerban Cazan, Shift și Lucian Nagy.
"Este o nouă piesă lansată de pe viitorul meu album, “Despre demoni și iertare” și face parte din zona mai luminoasă a albumului, care emană foarte multă bună dispoziție și chef de dans. Mă bucur că am reușit să colaborez cu prietenul meu bun de foarte mulți ani, din Galați, Shift. De mult ne-am dorit o colaborare și iată că avem și piesa perfectă pentru noi. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru implicare, dar și prietenilor mei care s-au alăturat nebuniei din videoclip", detaliază LORA.
Lora este una dintre cele mai iubite artiste din România. Videoclipurile ei au zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, piese ca "Rămas bun", "Ne împotrivim", "Floare la ureche", "Cinci" sau "Bine mersi" intrând în topurile muzicale și playlisturile radio-urilor mainstream.
Recent, Lora a colaborat cu Doddy pentru piesa "Dor să te ador". Videoclipul melodiei a strâns ntr-un timp scurt peste 32 de milioane de vizualizări pe YouTube, staționând aproape o lună în topul YouTube Trending. Anul 2018 se anunță unul vibrant, Lora pregătind un material surpriză pentru sfârșitul anului.
Gabriel Mihai Istrate, cunoscut sub numele de scenă Shift, este cântăreț și producător, în prezent semnat la casele de discuri și producție Sprint Media Group, DeMoga Music și Cat Music. Artistul s-a făcut cunoscut prin single-ul său de debut "Pe Cuvânt’" (feat. Kamara & Do-Re-Mi), care a fost numit "Imnul Copiilor" de către publicațiile de specialitate.
Și-a început drumul către topurile muzicale în 2013, prin single-ul “Sus pe toc” (feat. Marius Moga), care l-a propulsat în playlisturile de radio, TV si club. S-a menținut apoi în atenția publicului prin piese precum “După ani și ani” (feat. Vizi Imre), “Lejer”, “Rupem boxele (feat. Andreea Banica), “Avioane de hartie” (feat. Andra), “Norocos” (feat. What’s Up si Connect-R), “Urcă și coboară” (feat. Ruby) etc.