Urmărește-ne în Social Media

Liviu Teodorescu - Unele întrebări (#LiTEMoments)

După ce a lansat "Nu e treaba mea", prima piesă din proiectul #LiTEMoments, Liviu Teodorescu revine cu al doilea episod, "Unele întrebări", care continuă povestea relației dintre cei doi îndrăgostiți.

“Unele întrebări” este a doua parte a poveştii şi evidenţiază momentul în care temerile şi fricile pe care femeia nu a putut să le lase în urmă nu o lasă să fie fericită în relația actuală. Ademenită de mirajul unei iubiri interzise, evidenţiat în primul moment, “Nu e treaba mea”, femeia alege să se implice într-o relaţie în care speră că va găsi ceea ce îi lipsea în cea de dinainte. Curiozitatea şi gelozia exagerată a femeii dăunează relaţiei, iar cel de-al treilea moment va dezvălui decizia acesteia de a părăsi pentru a nu fi ea cea părăsită.

Scrisă şi compusă de Liviu, “Unele întrebări” s-a născut în studioul său, LiTE Music, acolo unde artistul împreună cu trupa lui s-au ocupat şi de producţia piesei, înregistrând instrumente reale precum tobe, chitară, bass şi pian.

Videoclipurile au fost filmate în acelaşi cadru pentru a lega vizual povestea construită din patru episoade şi reuşesc printr-o simplitate aparte să trezească emoţii puternice.

Prima piesă a proiectului #LiTEMoments i-a surprins plăcut pe fanii artistului care aşteptată cu nerăbdare deznodământul poveştii. “Nu e treaba mea” a ajuns în doar o săptămâna de la lansare să strângă sute de mii de vizualizări pe Youtube, iar pagina de Facebook a artistului este plină de mesaje prin care fanii îl felicita.

Cele patru piese ale proiectului #LiTEMoments, împreună cu videoclipurile oficiale vor fi lansate timp de patru săptămâni, în fiecare miercuri la aceeaşi ora, respectiv 19:00, pe canalul de Youtube al artistului.

Artist şi compozitor, Liviu Teodorescu a ajuns cunoscut publicului în urmă participării la concursul de talente “Vocea României”. De atunci a lansat numeroase hit-uri şi are propriul studio muzical, LiTE Music. “Gelos”, “Eşti Piesă”, “Târziu” sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. Piesa “Fanele” în colaborare cu Dorian Popa şi Laura Giurcanu, s-a bucurat de cel mai mare succes, reuşind să strângă peste 24 de milioane de vizualizări la doar trei luni de la lansare.
Ultimul său single “Obeseie” este una dintre cele mai difuzate piese de pe radiourile de la noi şi a stat în tendinţele YouTube timp de trei săptămâni.

Comentarii