Urmărește-ne în Social Media

Liviu Teodorescu - Gândul meu ( #LiTEMoments)

Liviu Teodorescu revine cu a patra piesă din proiectul muzical #LiTEMoments, "Gândul meu".

“Gândul meu”, la fel că şi celelalte trei piese lansate săptămânile trecute, “Nu e treaba mea”, “Unele întrebări” şi “Prefă-te”, a fost scrisă şi compusă de Liviu Teodorescu în studioul său LiTE Music, acolo unde artistul împreună cu band-ul s-au ocupat şi de producţia piesei, înregistrând instrumente reale precum tobe, chitară, bass şi pian.

Videoclipurile au fost filmate special în acelaşi cadru pentru a lega vizual povestea construită din patru episoade şi reuşesc printr-o simplitate aparte să trezească emoţii puternice.

Ultimul moment al proiectului #LiTEMoments scoate în evidenţă sentimentele rămase în urmă unei relaţii dominate de orgoliul personal şi emoţiile pe care acesta le trăieşte după ce femeia alege să fie ea cea care părăseşte relaţia.

Astfel povestea din patru episoade începută odată cu lansarea piesei “Nu e treaba mea” ajunge în punctul în care relaţia care s-a bazat de la început pe un orgoliu puternic şi pe mirajul unei iubiri se sfârşeşte, iar bărbatul rămâne doar cu amintirile relaţiei.

Gândul Meu, a patra piesă îl surprinde pe bărbat în rolul de părăsit. Femeia va rămâne în mintea lui, nu neapărat în inima sa, demonstrând că de fapt, nu a fost vorba de o iubire pură, ci doar despre o concurenţă absurdă şi un orgoliu puternic. Relaţia astfel construită este una fragilă iar concluzia acesteia este că minciuna te ajută să-ţi atingi scopul pe termen scurt şi te face să pierzi totul la final.”, a spus Liviu.

Cele patru piese ale proiectului #LiTEMoments, împreună cu videoclipurile oficiale au fost lansate timp de patru săptămâni, în fiecare miercuri la aceeaşi ora, respectiv 19:00, pe canalul de Youtube al artistului.

Artist şi compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariţia la emisiunea de talente "Vocea României". De curând, Liviu a câştigat sezonul nouă al emisiunii “Te cunosc de undeva”, unde a intrat perfect în pielea unor personaje precum James Arthur, Michael Jackson sau Freddie Mercury. De atunci a lansat numeroase hit-uri şi are propriul studio de producţie muzicală, LiTE Music. , "Eşti Piesă" sau "Târziu" sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. Single-ul "Cine M-a Pus" are peste 14 milioane de vizualizări şi a ajuns rapid în top 10 cele mai difuzate melodii din România. Recordul absolut de vizualizări l-a doborât cu piesa în colaborare cu Dorian Popa şi Laura Giurcanu, peste 34 de milioane. În cel mai recent single, "Obsesie", apare și frumoasa Christina Ich.

Comentarii