Urmărește-ne în Social Media

Lindemann - Ich weiss es nicht

Cel mai la modă lucru pe care îl poţi face ca artist acum este să laşi inteligenţa artificială să preia controlul asupra creaţiei tale. Fix asta a făcut Lindemann, proiectul secundar al solistului Rammstein, odată cu lansarea videoclipului "Ich weiss es nicht". Urmăreşte videoclipul infuzat cu AI în articol.

Cine ascultă cu atenţie atât "Ich weiss es nicht", cât şi precedentul single "Steh Auf" o să audă o bună parte din sound-ul Rammstein, care a dispărut pe albumul trupei din acest an. Acel LP, considerat de mulţi şi ultimul al grupului german a inclus multe experimente muzicale şi track-uri jucăuşe, dar a fost lipsit de "greutatea" materialelor discografice de la început de mileniu.

Solistul Rammstein, Till Lindemann rămâne totuşi ocupat cu acest proiect numit Lindemann, care se pregăteşte să lanseze al doilea album. În grup se află Peter Tagtgren, artist multi talentat, care ştie să cânte la numeroase instrumente şi face parte din trupele Pain şi Hyprocrisy. Viitorul album al acestui duo de foc se numeşte "F & M", include 11 piese (plus încă două bonus) şi va sosi pe 22 noiembrie.

Primul LP Lindemann a debutat în 2015, numit "Skills In Pills". "Ich weiss es nicht" a debutat atât ca variantă standard de single, cât şi ca un remix realizat de Ministry, pentru cine vrea ceva mai electronic. Cât despre noul videoclip, acesta a fost generat prin GAN (Generative Adversarial Networks). Acestea sunt arhitecturi AI, capabile să genereze imagini.

AI-ul a fost pus să analizeze mii de fotografii, învăţând din ele într-un mod similar cu oamenii şi descoperind modele pe care le au în comun pozele. În clip apar inclusiv chipurile artiştilor, dar şi o sumedenie de feţe umane, care se tot metamorfozează, la diferite vârste, sexe şi ipostaze. Cu AI-ul lăsat de capul său, rezultatele sunt uneori abstracte, alteori fascinante sau înspăimântătoare.

Viitorul album are un concept tipic german, pornind de la ideea basmului Fraţilor Grimm, "Hansel & Gretel". Abordează subiecte ca frică, speranţă, sărăcie, canibalism şi moarte. "F&M" va sosi în 4 versiuni, inclusiv o ediţie specială Deluxe hardcover, un vinil negru de 180 de grame, release-uri digitale şi un CD. Till Lindemann îşi continuă turneul cu Rammstein pentru a promova albumul cu numărul 7, lansat în luna mai a acestui an.

Comentarii

Concerte & turnee

Till Lindemann (Rammstein) cântă la Romexpo în 2025

În 2025, Till Lindemann va putea fi văzut pe scenele arenelor din toată Europa, în cadrul noului său turneu - "Meine Welt". Artistul va poposi și în România, cu un show exploziv la Romexpo. Află detalii despre bilete.

Publicat

pe

Rammstein in concert la Rock The City pe 28 iulie 2013

Till Lindemann va ajunge în București pe 4 decembrie 2025, la Romexpo. După succesul răsunător al turneului său solo din Europa din 2023, Lindemann va depăși din nou așteptările la finele lui 2025. Arta solistului Rammstein este radicală, necruțătoare și unică, și milioane de fani din întreaga lume îl sărbătoresc tocmai pentru asta. Nu este o coincidență faptul că titlul viitorului turneu este "Meine Welt" ("Lumea Mea").

În deschiderea concertului de la București va urca pe scenă Aesthetic Perfection, un proiect muzical electronic american-austriac creat de Daniel Graves.

Participanții la turneul artistului se pot aștepta la show-uri impresionante în orașe precum Leipzig, Frankfurt, Dortmund, Dresda, Hamburg sau Munchen. Călătoria muzicală va continua în Europa, în țări ca Austria, Ungaria, România, Bulgaria, Croația.

"Așteptăm cu nerăbdare turneul lui Till din 2025. Turneul <<Meine Welt>> va inspira fanii din Germania și Europa și va stabili noi standarde, nu doar muzical, ci și estetic, printr-un design scenic fenomenal", a declarat Fred Handwerker, CEO al Handwerker Promotion e GmbH și promotor al turneului european.

Till Lindemann este un cântăreț și compozitor german, cunoscut în special ca solistul trupei Rammstein, una dintre cele mai populare formații de metal industrial din lume. Rammstein a fost fondată în 1994 și a devenit faimoasă pentru stilul muzical intens, show-urile de scenă impresionante cu efecte pirotehnice și versurile adesea controversate. Trupa a vândut peste 25 de milioane de discuri în întreaga lume, cinci dintre albumele sale primind statutul de platină, iar Lindemann a fost inclus în lista "50 cei mai mari soliști de metal din toate timpurile" de label-ul Roadrunner Records.

Pe lângă activitatea cu Rammstein, Till Lindemann s-a concentrat și pe proiecte solo. În 2015, a lansat albumul "Skills in Pills" sub numele de Lindemann, un proiect în colaborare cu Peter Tägtgren de la Hypocrisy. Patru ani mai târziu, au prezentat cel de-al doilea disc, intitulat "F & M".

Pe 3 noiembrie 2023, Till Lindemann a lansat independent "Zunge", primul album solo de studio. Printre single-urile care s-au evidențiat enumerăm "Zunge", "Schweiss", "Nass", "Lecker" sau "Sport frei". Lindemann a scris versurile albumului, în ce muzica a fost compusă și produsă de Sky van Hoff, Daniel Karelly, Olsen Involtini, Lois Cass și Clemens Wijers

Prețuri bilete concert Till Lindemann la Romexpo

  • Biletele vor avea prețuri ce pornesc de la 299 lei și vor fi împărțite în 3 categorii: Front stage, GA standing și VIP 1st Floor. Biletele VIP includ acces într-o zonă special limitată cu vedere exclusiv la scenă, bar dedicat și două vouchere de băutură. Ele vor fi disponibile pentru achiziție începând cu 18 noiembrie 2024, ora 17:00. Urmărește agenda InfoMusic pentru detalii și informații actualizate.

Info acces concert Till Lindemann la Romexpo

  • Concertul Till Lindemann de la Romexpo este adresat exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani! Nicio persoană sub vârsta de 18 ani nu are acces la spectacol. Fără excepții: nici daca sunt însoțite de un adult.
Citește în continuare