Piesa a fost compusă de Vescan și produsă de Mahia Beldo. Videoclipul a fost realizat de Claudiu Stan (Eu sunt Vision), responsabil cu imaginea video Xsession.
Pe Ligia și Vescan îi leagă o veche prietenie, care s-a concretizat și în trecut în colaborări muzicale, cum sunt piesele „Ultima Ploaie” sau „Al tău împiedicat”. Cei doi artiști rezonează perfect din punct de vedere muzical. Talentul nativ al Ligiei, căldura pe care o emana sufletește, precum și felul grațios de a fi, o aduc mai aproape de gașca Scandalos Music. Mahia Beldo și Vescan au caietele cu versuri pline de povesti, scenarii inspirate din realitate sau imaginate. Cei doi scriu acum o poveste fictivă, o discuție între prietene, piperată de răspunsul celui către care se arată cu degetul.
Ligia va susține concerte alături de trupa sa, unde va interpreta atât cover-uri cunoscute, cât și piese proprii. Ambii artiști vor fi invitații lui Puya în XSESSION TOUR 2017, un turneu despre care vor fi disponibile detalii în curând.