Urmărește-ne în Social Media

Lidia Buble - Undeva la mijloc

Lidia Buble lansează pe final de iulie o piesă de dragoste pop rock intitulată ”Undeva la mijloc”. Melodia vine acompaniată de un videoclip ce pune în valoare senzualitatea Lidiei, vestimentația artistei fiind una foarte sexy.

Videoclipul piesei ”Undeva la mijloc” este regizat și produs de Alex Ceaușu și Luca's Art Film. Filmările s-au desfășurat pe aceleași platouri pe care s-au realizat celebrele producții de Hollywood ”Rambo V” și ”300 Eroii de la Termopile”.

”Este piesa pe care o știu de doi ani și pe care așteptăm să o lansez cu mare nerăbdare. «Undeva la mijloc» are exact sound-ul care mă caracterizează cel mai bine, pop rock, pe sufletul meu! Single-ul acesta este despre voi, cei îndrăgostiți și reprezintă o chemare către destinația în care se consumă marile iubiri.

Tot ce contează este modul pasional în care îți împărtășești sentimentele și cât de mult ești dispus să arăți asta persoanei iubite. Le mulțumesc celor de la Epiq Records și de la Cat Music, pentru minunata melodie. Sper că bublișoriii să o pună pe repeat și să devină piesă lor de suflet”, declară artista.

Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesa ”Noi simțim la fel”, iar în același an a câștigat premiul Best New Act la Romanian Music Awards. Au urmat apoi single-uri ca ”Inima nu știe”, ”Le-am spus și fetelor” (feat. Amira), ”Mă cerți” (feat. Adi Sînă) și ”Mi-e bine” (feat. Matteo), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

În octombrie 2017, artista a lansat ”Cămașa”, single care s-a menținut în topul celor mai difuzate piese la radio și a adunat peste 35 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Primăvara trecută, Lidia și-a surprins fanii cu ”Sub apă”, clip care a cucerit publicul din România. A urmat single-ul ”Tu”, o piesă despre sentimentele puternice pe care un îndrăgostit le are față de jumătatea sa, cu un videoclip desprins dintr-un film romance.

Comentarii

Muzică nouă

Lidia Buble are un nou videoclip; Urmărește TEASER-ul

Trădarea în iubire a inspirat-o pe Lidia Buble să filmeze un nou videoclip, cu scenariu de scurtmetraj. Artista intepretează rolul femeii înșelate, ce nu se poate împăca cu gândul că altcineva este alături de iubitului ei.

Publicat

pe

Lidia Buble în teaser-ul noului ei videoclip (noiembrie 2024)
Lidia Buble în teaser-ul noului ei videoclip (noiembrie 2024) │ FOTO: Captură YouTube

Lidia Buble pregătește lansarea unui nou videoclip, dezvăluind în avans un teaser de un minut și jumătate. În acest clip o vedem pe artistă cufundată în gânduri, pe fundal fiind redat un mesaj care a intrat în mesageria celeilalte femei, cea care i-a furat iubitul. Videoclipul integral apare pe 7 noiembrie.

"Eram atât de sigură de iubirea lui. Până ai apărut tu. Acum totul e atât de fragil. Te simt în gândul lui, în privirea lui, și mă doare să-l simt atât de departe de mine. El are nevoie de mai mult decât îi poți oferi tu și nu-l vei putea iubi cum îl iubesc eu", spune Lidia în mesajul din videoclip.

Lidia Buble a fost într-o relație cu Horațiu Nicolau din 2021. Potrivit presei de cancan, artista ar fi fost înșelată de iubitul ei, de aici venind inspirația pentru noua sa piesă. Această ipoteză nu a fost încă confirmată de Lidia.

TEASER VIDEO: Lidia Buble (single nou noiembrie 2024)

Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesa "Noi simțim la fel", iar în același an a câștigat premiul "Best New Act" la Romanian Music Awards. Au urmat single-uri ca "Inima nu știe", "Le-am spus și fetelor" (feat. Amira), "Mă cerți" (feat. Adi Sînă) și "Mi-e bine" (feat. Matteo), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

În octombrie 2017, artista a lansat "Cămașa", apoi și-a surprins fanii cu hitul "Sub apă". În prima parte a anului 2018 a lansat piesele "Tu" și "Asta sunt eu", iar în octombrie, Lidia a colaborat cu Descemer Bueno, unul dintre cei mai iubiți artiști latino, pentru "Margarita".

În 2023, Lidia Buble și-a surprins fanii cu succesul internațional al piesei "Robándote un beso", alături de Lenier, compozitor și câștigător a patru premii Latin Grammy. Melodia a cucerit piața muzicală din Mexic, Argentina, Florida și Spania.

Anul acesta, Lidia a lansat single-uri precum "Roșu Nuclear", "Buzele tale" și "Mai frumoasă".

Citește în continuare