În ciuda titlului "Chinatown", îl vedem pe Liam plimbându-şi angoasele prin Londra la apus. Zbuciumul din precedentul single, "Wall of Glass" a dispărut, înlocuit de o baladă acustică retrospectivă. Videoclipul este minimalist, punând accent pe trăirile interioare ale fostului vocal Oasis. Acestea sunt juxtapuse peisajelor londoneze, marcate de monumente locale precum Big Ben sau Millenium Wheel.
Pasaje şi poduri acoperite cu graffiti, palatul de la Westminster se strecoară printre crâmpeie de plimbări între puburi ale lui Liam. Regizorul Charlie Lightening este responsabil cu această creaţie. Balada aminteşte de perioada "Champagne Supernova" a celor de la Oasis şi precede LP-ul solo al lui Liam, "As You Were". Acesta va sosi în octombrie şi va include 4 piese produse de Greg Kurstin, care a făcut magie la pupitrul de mixaj pentru Adele şi Tegan and Sara.
De restul melodiilor se va ocupa Dan Grech-Marguerat, care a colaborat cu mult succes cu Radiohead sau Beck. E interesantă perioada aleasă pentru debutul noului disc, cu doar o lună înainte ca fratele Noel Gallagher să lanseze un album cu trupa sa High Flying Birds. Liam Gallagher a intrat în atenţia presei în ultimele zile, prin atacuri la adresa celor de la U2, în termeni virulenţi.
Oasis s-a destrămat în 2009, prin plecarea lui Noel şi chiar dacă fanii speră la o reunire, şansele sunt mici în acest moment. Fraţii Gallagher sunt intens implicaţi în proiecte proprii şi ego-urile lor uriaşe nu îi lasă să se reunească, cel puţin nu în acest moment. Liam s-a declarat totuşi deschis să revină în Oasis, dar fără Noel dacă se poate.
Concerte & turnee
Cât vor costa biletele la concertele de reunire Oasis din 2025?
Dacă intrați pe marile site-uri de știri din domeniul muzical din UK în aceste zile, 6 din 10 știri vor fi despre reunirea Oasis. Mai nou, biletele sunt sold out pentru majoritatea concertelor, dar frații Gallagher nu se opun ideii de revânzare. Cât costă biletele aflați din rândurile de mai jos.
În primul rând, Oasis și-a anunțat reunirea la final de lună august, după îndelungi speculații pe această temă. Mii de fani și-au petrecut ziua de sâmbătă, 31 august, pe site-urile de vânzări de bilete, sperând să pună mâna pe bilete la cele 17 concerte. Ele au loc în Londra, Cardiff, Manchester, Edinburgh și Dublin și fac parte din turneul Oasis Live 25.
Stocul a fost epuizat în doar câteva ore, iar trupa a postat pe rețeaua de socializare X că nu mai sunt bilete la ora locală 19:00. Frenezia începuse de la 9 dimineața, iar sistemele arătau că peste 500.000 de oameni au accesat site-urile. Ticketmaster ar fi picat la un moment dat, deși acest lucru a fost negat de reprezentanții site-ului și au fost și acuzații că unele achiziții au fost făcute de boti.
Fanii au aflat și că Ticketmaster avea voie să vândă biletele la preț mai mare, prin sistemul de preț dinamic. Inițial, costau 150 de lire sterline, adică 887 de lei, dar din cauza cererii au ajuns să coste și triplu. După ce au ajuns sold out, biletele au început să apară și pe site-uri de resell, ca Viagogo și StubHub, dar acolo costau mii de lire sterline.
Oasis a avertizat că nu le acceptă pe acelea drept valabile, netolerând specula. Oasis are și un parteneriat cu platforma de resale Twickets, unde fanii pot cumpăra biletele nedorite la un preț standard. Odată cu reunirea, îi vom vedea pe frații Noel și Liam Gallagher cântând împreună pe aceeași scenă pentru prima dată din 2009 încoace. Și cofondatorul Oasis, Paul Arthurs (Bonehead), ar fi inclus în reunire.
Se zvonește chiar că vom primi și un nou album Oasis.
Concerte & turnee
Oasis se reunește la festivalul Glastonbury 2025
Disputa dintre frații Liam și Noel Gallagher durează de mult timp, iar fanii Oasis așteaptă de mult momentul împăcării și reunirii trupei. Deși au existat câteva tentative eșuate, acum lucrurile par să fi intrat pe un făgaș favorabil.
Publicația britanică The Mirror relatează că cei doi frați s-au împăcat și vor urca din nou pe scenă împreună pentru prima dată din 2009. Ei vor fi cap de afiș la Glastonbury 2025, în formula reunită a trupei Oasis. În plus, Oasis va susține concerte și la Londra și Manchester. Informația a fost confirmată de surse din interior, iar Liam Gallagher a făcut o aluzie la reuniune la Leeds Festival pe 24 august 2024.
Liam a declarat:
„E foarte interesant, nu? E o situație foarte interesantă în care ne aflăm.” Apoi a interpretat piesa Oasis „Half the World Away”, în varianta originală fiind cântată de Noel. La un alt concert din 2024, la Sheffield, Liam i-a dedicat această piesă lui Noel. În iunie, Liam le spunea fanilor că Noel „se lasă greu.”
Zvonurile despre reuniune s-au intensificat recent, odată cu turneul „Definitely Maybe”, un turneu aniversar de 30 de ani pentru Oasis. Într-un interviu recent, Noel Gallagher a adoptat un ton mai conciliant față de fratele său.
Alte publicații din Marea Britanie scriu că stadionul Wembley a fost rezervat pentru 10 seri, pentru reuniunea Oasis, ceea ce ar depăși recordul de 8 concerte stabilit de Taylor Swift. Dacă setul de la Glastonbury se concretizează, acesta ar avea loc la 30 de ani de la lansarea legendarului album din 1995, „(What's The Story) Morning Glory?”.
Liam a răspuns și fanilor pe Twitter/X, spunând că „ne vom vedea la concerte”.
Oasis a fost o trupă britanică de rock alternativ, formată în Manchester în 1991, și a devenit una dintre cele mai influente formații din anii '90, fiind un pilon al mișcării Britpop. Oasis este cunoscută pentru hituri precum „Wonderwall”, „Don't Look Back in Anger” și „Champagne Supernova”. Albumul lor de referință, „(What's the Story) Morning Glory?”, a vândut milioane de exemplare la nivel mondial. Cu toate acestea, tensiunile dintre frați au dus la destrămarea trupei în 2009.