"Acest videoclip realizat pentru piesa "Puppets" s-a născut dintr-un dialog cu Adam Cohen. Este, în anumite privințe, un contrapunct mai întunecat pentru primul video, cel pe care l-am făcut pentru piesa "Happens to the Heart". Filmat într-o locație din New York, acest nou videoclip urmărește călătoria simbolică a unei figuri solitare prin întuneric către o transcendență. În multe privințe, clipul expune vizual ideea pe care Leonard o evocă adesea în moduri diferite - că întunericul și lumina trăirilor noastre sunt profund interconectate - și poate la un nivel fundamental sunt de fapt una și aceeași", a detaliat regizorul Daniel Askill.
Melodiile de pe albumul "Thanks for the Dance" cuprind "schițe" rămase din sesiunile pentru albumul final de studio al lui Cohen, "You Want It Darker". Acestea au fost terminate de fiul lui Cohen, Adam, într-un "garaj de lângă casa tatălui său". La realizarea albumului au contribuit muzicieni precum Daniel Lanois, Beck, Jennifer Warnes, Damien Rice și Leslie Feist.
Leonard Cohen s-a stins din viață pe 7 noiembrie 2016, la vârsta de 82 de ani. De-a lungul unei cariere ce s-a extins pe 6 decenii, Leonard Cohen şi-a dezvăluit lumea secretă în cântece care alină inima și seduc intelectul. Cele mai multe dintre albumele sale au devenit clasice, piesele lui fiind reinterpretate în peste 1.300 de variante, de artiști și trupe ca U2, REM, Nick Cave sau Johnny Cash. În 2010, Leonard Cohen a fost inclus oficial în Rock and Roll Hall of Fame.
Ultimul concert susținut de artist în România a avut loc pe 22 septembrie 2012. Leonard Cohen a cântat în Piața Constituției din București în fața a aproximativ 15.000 de spectatori. Concertul a făcut parte din turneul de promovare a celui de-al 12-lea album, "Old Ideas".