"Ta peine" a fost compusă de Lara Fabian, Slimane, Yaacov Salah și Meïr Salah. Este o baladă sensibilă ce vorbește despre iubire, suferință și puterea de a trece peste orice obstacol ar interveni în cale. Proaspăta melodie a artistei este lansată alături de un videoclip regizat de Julien Gauthier, ce îi are ca protagoniști pe Lara și soțul acesteia, Gabriel Di Giorgio.
Lara Fabian va concerta pe 21 aprilie la Sala Palatului din București și pe 23 aprilie la BT Arena din Cluj-Napoca. Evenimentele fac parte din turneul "Je t’aime".
Lara Fabian sau Lara Crokaert, pe numele său real, s-a născut în Etterbeek (Bruxelles - Belgia) și a început să compună muzică în 1978, după ce a primit de la părinți un pian. În 1986 a înregistrat primul său single, "L’Aziza est en pleurs" atunci având deja în palmares premiul întâi la concursul Le Tremplin de Bruxelles. Doi ani mai târziu a devenit cunoscută la nivel internațional cu piesa "Croire" cu care a reprezentat Luxemburg la Eurovision.
Cariera de 37 de ani a artistei a fost marcată de 15 albume, numeroase piese de succes, concerte sold out și milioane de fani.
Concerte & turnee
Programul și regulile de acces la Unforgettable Festival
Prima ediție Unforgettable Festival se va desfășura la Romexpo între 13 și 15 septembrie 2024. Cu artiști de renume mondial, o producție impresionantă și o varietate de genuri muzicale, festivalul promite să fie o experiență de excepție pentru iubitorii de muzică.
Vineri, 13 septembrie
- 16:00 – Deschiderea porților
- 17:15 – The Blessed Voices featuring Laura Bretan, Elena Moșuc, și Montserrat Marti Caballé
- 18:00 – Celebrating Zamfir: Gheorghe Zamfir, Rodica Anghelescu, Trei Tenori Ieșeni, Daniela Ghiță, Cezar Cazanoi, Sorin Francu și Claudia Iordache
- 19:45 – Al Bano & Romina Power: O seară plină de romanticism și pasiune italiană
- 22:00 – Havasi: O experiență muzicală impresionantă cu performanțele sale pianistice
- 23:00 – After Party
Sâmbătă, 14 septembrie
- 16:00 – Deschiderea porților
- 18:30 – Julien Dassin, Chiara di Bari și Daniel Lavoie: Un trio de neuitat
- 21:00 – Lara Fabian: O voce inconfundabilă care va încânta audiența
- 22:00 – Garou: Îndrăgit pentru timbrul său unic, va cânta melodiile sale celebre
- 23:00 – After Party
Duminică, 15 septembrie
- 16:00 – Deschiderea porților
- 18:30 – Theo Rose: Un spectacol vibrant de muzică și carismă
- 19:30 – Gipsy Kings: Ritmuri electrizante de flamenco și rumba
- 21:15 – Jessie J: Va încheia festivalul cu o performanță plină de energie și hituri cunoscute
- 23:00 – After Party
În cazul eventualelor precipitații, accesul cu umbrele NU va fi permis, organizatorii recomandând spectatorilor să vină cu pelerine de ploaie.
Accesul la Unforgettable Festival
Accesul la festival se face doar pe la Romexpo Poarta B, cu acces din Bd. Expoziției. Parcarea este limitată, fiind recomandată utilizarea mijloacelor de transport în comun.
Porțile festivalului se deschid zilnic la ora 16:00 și se închid la ora 24:00.
Pe lângă actul de identitate și biletul valid, participanții trebuie să poarte doar obiecte esențiale într-o geantă de dimensiuni mici. Introducerea în incinta festivalului a substanțelor ilegale, armelor, materialelor inflamabile și obiectelor periculoase este strict interzisă.
Este interzisă introducerea în perimetrul festivalului a următoarelor obiecte: a) Substanțe interzise; b) Alcool; c) Mâncare sau băuturi externe; d) Spray-uri sau produse cosmetice inflamabile; e) Rucsacuri sau genți mai mari de 30 cm x 20 cm x 15 cm; f) Biberoane; g) Artificii sau orice fel de articole pirotehnice; h) Lasere; i) Animale; j) Obiecte care ar putea răni alți participanți; k) Bannere susținute de bețe sau structuri metalice/lemn; l) Cuțite, arme, obiecte contondente; m) Sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorante); n) Materiale inflamabile sau explozive; o) Umbrele (pelerinele de ploaie sunt recomandate).
Totodată, nu este permis accesul cu instrumente muzicale, materiale publicitare, conținut politic, drone sau sisteme audio.
Metoda de plată: Unforgettable Card
Toate plățile în cadrul festivalului se vor face exclusiv prin Unforgettable Card. Acesta poate fi obținut și încărcat la punctele de Credit Point din incintă, fie cu numerar, fie cu card bancar. Participanții își pot recupera soldul rămas pe card până la data de 15 septembrie 2024, direct de la punctele de Credit Point. Deținătorii de bilete de o zi pot solicita rambursarea doar în ziua evenimentului.