Urmărește-ne în Social Media

Killer be Killed - Dream Gone Bad

Una dintre noile formaţii ale lui Max Cavalera, Killer be Killed a lansat un nou single şi videoclip, "Dream Gone Bad". Clipul include imagini stroboscopice şi lumini puternice alternate rapid, aşa că nu ar fi stricat o avertizare pentru cei care suferă de epilepsie. Noul track se poate asculta în articol, unde vizionaţi şi clipul 4K.

Pe "Dream Gone Bad" Max Cavalera are un rol ceva mai limitat, făcându-şi apariţia de abia spre finalul piesei. Vă reamintesc că acest proiect inedit este o raritate, etalând 3 vocalişti: Greg Puciato de la Dillinger Escape Plan, Troy Sanders de la Mastodon şi Max Cavalera de la Soulfly şi Cavalera Conspiracy. Această melodie se va găsi pe viitorul album al acestui supergrup, "Reluctant Hero", care soseşte pe 20 noiembrie prin casa de discuri Nuclear Blast.

Noul clip Killer Be Killed a fost filmat în Arizona luna trecută, cu regizorii Jim Louvau şi Tony Aguilera. În acest material video îi vedem pe solişti iluminaţi cu filtre colorate şi cu o cameră foarte "agitată", care induce energie şi anxietate privitorului. Fiecare muzician este prezentat în două ipostaze: cântând la microfon, tobe, bas sau chitară sau stând în pat şi zvârcolindu-se în vreme ce încearcă să doarmă.

Acest supergrup îi include pe Max Cavalera, Troy Sanders şi Greg Puciato şi toboşarul Ben Koller, cunoscut pentru colaborarea cu Converge, All Pigs Must Die şi Mutoid Man. Primul album al celor 4 muzicieni a fost lansat în 2014 şi a fost bine primit de fani. Pe el cânta la tobe Dave Elitch, care era cunoscut pentru percuţia etalată la Mars Volta. Nu a putut totuşi continua colaborarea. Până acum am putut asculta de pe viitorul LP single-ul "Deconstructing Self Destruction", odată cu care a venit şi vestea lansării unui material nou. Max Cavalera confirmase cu 2 ani în urmă că Killer Be Killed a început procesul de compoziţie pentru un alt disc.

Demo-urile includeau 10 piese pe atunci, iar acum avem un total de 11 piese pregătite. Ele au fost produse de către Josh Wilbur şi se vor regăsi pe platforme de streaming, dar şi în varianta fizică începând cu luna viitoare. Max Cavalera a fost ocupat în ultimii ani şi cu celelalte proiecte ale sale, lansând atât un album cu Soulfly, "Ritual" în 2018, cât şi unul cu Cavalera Conspiracy în 2017, "Spectral War".

Comentarii