Urmărește-ne în Social Media

Killa Fonic - Steak

Killa Fonic a început promovarea viitorului său LP, "Terra Vista" prin lansarea single-ului "Steak". Acesta primeşte un videoclip destul de cuminte după standardele lui Killa, care poate fi vizionat chiar aici. Detalii despre clip şi LP aflaţi în articol.

Killa Fonic a fost foarte prolific în ultima lună, lansând piesa "Moscova", primul single de pe noul album "Terra Vista". La început de lună decembrie intra în lumea jocurilor alături de Roxen, odată cu lansarea piesei "Crazy Valorant", asociată shooterului Valorant. Apoi cei doi artişti în vogă au scos şi un videoclip pentru colaborarea lor. Killa continuă acum cu al doilea single de pe "Terra Vista", "Steak".

Piesa este foarte ritmată şi dansabilă, dar în acelaşi timp ne prezintă un Killa cu un flow mai rapid decât pe ultimele track-uri din 2021. Videoclipul pare să îl prezentă pe rapper în postura unui om care dă o probă, o audiţie pentru un rol şi trebuie să întruchipeze un personaj care parcă nu îl reprezintă. Pune în scenă şi un moment a la "Dirty Dancing", doar că nu apucă să o ridice pe muză în aer, iniţiativa fiind retezată rapid şi comic.

Viitorul album conţine 12 track-uri, ceva mai apropiate de hip-hop decât până acum, dar cu particularităţile lui Killa şi momentele sale de fuziune de genuri. Pe disc vom auzi şi colaborări cu EMAA, Rava sau Xeno. În cazul lui "Steak", muzica a fost compusă de Killa Fonic, Alex Ghinea şi Costel Dominteanu, iar versurile sunt scrise de către Killa Fonic. De producţie s-au ocupat Costel Dominteanu, Alex Ghinea şi Killa Fonic.

Artistul s-a implicat şi în scenariul şi regia videoclipului, iar DOP şi editor a fost Silviu Crăciun. De producţie s-a ocupat Global Records prin Ştefania Gabor şi Alice Halpert. Clipul este doar o primă parte a unei poveşti mai ample ce va continua cu următoarea lansare.

Pe parcursul acestui an Killa a lansat albumul "2089", cu fusion de muzică techno şi pop şi a surprins printr-o melodie în limba italiană, "Questo Summer". Killa are 32 de ani, este activ din 2010 şi a fost component al trupei Șatra B.E.N.Z.

Comentarii

Albume noi

Killa Fonic lansează albumul "Radiofonic"

Killa Fonic schimbă și de data aceasta frecvența cu cel mai nou material al său, "Radiofonic". Discul include 21 de piese și colaborări cu artiști precum Chimie, Oscar și Monica Anghel.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Piesele prezintă vaste personalități muzicale ale lui Killa Fonic, prin diverse feluri de interpretare, sound-uri din multiple genuri muzicale și narațiuni care să pună ascultătorii pe gânduri. Killa Fonic nu pleacă singur în aventura noului său album, ci însoțit de nume precum Chimie, Oscar, DJ Sfera, Dayana, LiToo The Purp și o surpriză de zile mari - Monica Anghel. O combinație perfectă de talente și stiluri diverse, care promite să aducă un plus de energie și autenticitate fiecărei piese.

Killa Fonic x Chimie x DJ Sfera - "Condei pentru 1000 jurnale" (Lyric Video)

Tracklist "RADIOFONIC":

  1. K
  2. Păsări migratoare
  3. Condei pentru 1000 jurnale by Killa Fonic, Chimie & DJ Sfera
  4. Wind in the water by Killa Fonic, Dayana & DJ Sfera
  5. Oglinzi cristal
  6. Nimic obligatoriu
  7. Geometrie sonoră
  8. Madonna
  9. OG status
  10. Friday Loungin' Noir Edition 2 by Killa Fonic & DJ Sfera
  11. În vânt
  12. E.H.N.P.H 2
  13. Mando
  14. Invincibil
  15. Dor de sine by Killa Fonic, Nerub & Valeera
  16. Number 1 Headband by Killa Fonic & LiToo The Purp
  17. Fake news nu durează mult by Killa Fonic & Oscar
  18. Eau de villain by Killa Fonic & Monica Anghel
  19. Supergoodvillain
  20. Clar e cerul precum apa
  21. Toshiro Mifune

Creativitatea artistică, versatilitatea muzicală și sinceritatea brutală fac din Killa Fonic un artist inedit în România. A debutat în proiectul Șatra B.E.N.Z. și a continuat să își construiască cariera solo, lansând până acum 11 albume de succes precum "Ramses 1989", "Lamă Crimă", "Emotiv Munteana", "Trendsetter" și "Osvaldo". Printre hiturile sale se numără "Bambolina" cu Carla's Dreams, "Miami Bici", Azteca și bbno$, "MAMBO", "Richie Rich", "NIMENI" și "Lucifer".

Colaborarea sa cu Delia pentru "Cum am știut" a fost un real succes, iar piesa "Miami Bici" a dominat clasamentele în 2020, fiind desemnată Top Romanian Track și ajungând pe locul #1 pe Apple Music și Spotify. De asemenea, piesa "Brasileira" a adunat milioane de vizualizări pe YouTube și a ocupat locul #3 pe Spotify. Mai mult decât atât, artistul a lansat în numai doi ani albumele "MAT-STHĀNI SARVA-BHŪTĀNI" și "OPUS MAGNUM", realizat în colaborare cu Gridan, și EP-urile experimentale "SS1000" și "Rock This Way". Recent, artistul a lansat prima sa colaborare alături de Andra pentru piesa "Parfum de damă".

Citește în continuare