”Atunci când cea mai bună prietenă a mea, Alice, a murit în urmă cu aproximativ un an, chitara sa electrică de culoare albă a ajuns la mine. În memoria sa și pentru că am iubit-o atât de mult, mi-am promis că nu voi lăsa această chitară să colecteze praf. Mi-am spus că voi scoate fulgii din ea, așa cum și Alice ar fi făcut-o. Așa că asta fac. Inspirată de ea și de voi toți, sunt absolut extaziată să încep acest nou capitol cu piesa ”Dearly Beloved””, a transmis Kiesza fanilor.
Piesa ”Dearly Beloved” este acompaniată de un videoclip electrizant, în care Kiesza mânuiește cu dexteritate chitara prietenei sale, Alice. Vizualul este regizat de Supple Nam, tot el semnând și coregrafia.
Kiesza este unul dintre acei artiști cu un portofoliu atât de generos, încât cu greu ai fi putut intui în ce domeniu va alege în cele din urmă să-și construiască o carieră. Tânăra canadiancă știe să danseze balet și tap dance, a câștigat o bursă la Berklee College of Music din Boston și a participat la Miss Univers. Colac peste pupăză, la doar 17 ani făcea parte din rezervele forțelor militare navale din Canada, unde învățase să spargă coduri. Acum are 27 de ani, cântă electro pop, iar primul ei single, "Hideaway", a debutat în 2014 pe primul loc în UK Singles Chart. Artista lucrează în prezent la cel de-al 3-lea album de studio, LP așteptat pe piață anul acesta.