Kendrick Lamar - LOYALTY. ft. Rihanna
Kendrick Lamar îşi continuă seria de videoclipuri suprarealiste, prin lansarea lui "Loyalty". La această piesă îşi aduce aportul Rihanna, la doar o săptămână după ce s-a remarcat prin numerele de striptease cosmic din filmul "Valerian and the City of a Thousand Planets".
Piesa "Loyalty" este extrasă de pe albumul "DAMN", care ne-a oferit hituri ca "Element", "DNA" şi "Humble", toate cu clipuri revoluţionare. LP-ul sosea în luna aprilie, debutând pe primul loc în Billboard 200. Acesta este al treilea disc al rapperului cu o astfel de performanţă şi ulterior a primit discul de platină la sfârşitul lunii mai.
În acest nou clip îi vedem pe Rihanna şi Kendrick în cadre alternate, îmbrăţişaţi şi testându-şi loialitatea unul faţă de celălalt. Şi asta fie prin atârnarea de maginea unui zgârie-nori ţinut de o singură mână sau prin legarea la ochi în compania unor prezenţe sexy. Ideea de loialitate în dragoste devine loialitate faţă de prieteni şi "crew", în stil mafiot, după cum arată clipul spre final.
Efectele vizuale trec la un nou nivel când un soi de rechin de asfalt pare să îi dea târcoale lui Kendrick. Rapperul şi Rihanna sfârşesc accidentaţi într-o maşină sport după un drift şi piesa încetineşte spre o baladă spre final. Regia acestui clip îi aparţine lui Dave Meyers, care s-a aflat şi în spatele excepţionalului vizual "Humble" al lui Kendrick.
Pe Rihanna am văzut-o luna trecută într-o ţinută foarte sexy în colaborarea cu DJ Khaled "Wild Thoughts". Artista a apărut şi în serialul "Bates Motel" în acest an, în rolul victimei celebrului criminal Norman Bates.
Fanii Kendrick Lamar trebuie să afle între timp că avem un concurs cu un CD şi un tricou oficial Kendrick Lamar - "DAMN".
Industria muzicala
TOP 10 artiști, melodii și albume ale anului 2024 pe Spotify - LISTĂ
Sfârșitul lui 2024 se apropie cu rapiditatea, și, cu această ocazie, Spotify celebrează cei mai ascultați artiști, cele mai populare melodii și cele mai apreciate albume ale acestui an. Te invităm să-i descoperi pe primii 10 din aceste categorii.
Spotify și-a creat o tradiție ca la finalul oricărui an să prezinte "Spotify Wrapped", o retrospectivă artistică, atât la nivel individual, cât și la nivel național sau global. De exemplu, un utilizator Spotify poate vedea ce piesă a ascultat cel mai des în anul respectiv, care a fost artistul preferat sau cum a evoluat stilul muzical în fiecare lună a anului, în funcție de muzica ascultată.
Spotify Wrapped face un rezumat și la nivel global al celor mai în vogă artiști. Vedete pop precum Chappell Roan, Shaboozey și Sabrina Carpenter au ajuns în fruntea topurilor platformei de streaming. Demn de menționat este faptul că s-a observat o creștere în muzica artistelor de sex feminin, în special în topul albumelor, unde femeile dețin primele opt locuri din cele zece.
Taylor Swift rămâne în continuare unul dintre cei mai apreciați artiști din lume. Tânăra de 34 de ani și-a revendicat pentru al doilea an consecutiv titlul de artist de top la nivel global, adunând peste 26,6 miliarde de streamuri datorită lansării noului său album, "The Tortured Poets Department".
Top 10 cei mai ascultați artiști la nivel global
- Taylor Swift
- The Weeknd
- Bad Bunny
- Drake
- Billie Eilish
- Travis Scott
- Peso Pluma
- Kanye West
- Ariana Grande
- Feid
Top 10 cele mai ascultate cântece la nivel global
- "Espresso" - Sabrina Carpenter
- "Beautiful Things" - Benson Boone
- "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
- "Gata Only" - FloyyMenor, Cris Mj
- "Lose Control" - Teddy Swims
- "End of Beginning" - Djo
- "Too Sweet" - Hozier
- "One Of The Girls (with JENNIE, Lily Rose Depp)" - The Weeknd
- "Cruel Summer" - Taylor Swift
- "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga
Top 10 cele mai ascultate albume la nivel global
- "THE TORTURED POETS DEPARTMENT: THE ANTHOLOGY" - Taylor Swift
- "HIT ME HARD AND SOFT" - Billie Eilish
- "Short n’ Sweet" - Sabrina Carpenter
- "MAÑANA SERÁ BONITO" - Karol G
- "eternal sunshine" - Ariana Grande
- "1989 (Taylor’s Version)" - Taylor Swift
- "SOS" - SZA
- "Lover" - Taylor Swift
- "Fireworks & Rollerblades" - Benson Boone
- "Starboy" - The Weeknd
Top 10 cele mai virale cântece la nivel global
- "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga
- "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
- "Beautiful Things" - Benson Boone
- "Lose Control" - Teddy Swims
- "Good Luck, Babe!" - Chappell Roan
- "Too Sweet" - Hozier
- "we can’t be friends (wait for your love)" - Ariana Grande
- "End of Beginning" - Djo
- "Espresso" - Sabrina Carpenter
- "Not Like Us" - Kendrick Lamar
Industria muzicala
Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard
Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.
Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.
"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.
Beyonce - "Be Alive" (Gala Premiilor Oscar 2022)
Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:
- este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
- a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
- se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
- se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.
Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:
"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."
Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019
Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.
"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.
Rihanna Live la Gala Premiilor Oscar 2023
Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.
Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)
- Beyonce
- Taylor Swift
- Rihanna
- Drake
- Lady Gaga
- Britney Spears
- Kanye West
- Justin Bieber
- Ariana Grande
- Adele
Industria muzicala
Ce spune Rihanna despre Billie Eilish și o posibilă colaborare
Rihanna lucrează la un nou album de studio, iar viitoarele piese vin și cu posibilitatea unor colaborări. Întrebată cu ce artist și-ar dori să lucreze acum, Riri a menționat-o pe Billie Eilish, făcându-i un mare compliment.
8 ani au trecut de la la apariția celui mai recent album al Rihannei, "Anti", iar fanii se pot entuzisama, pentru că artista lucrează în sfârșit la un nou material.
Într-un interviu pentru Entertainment Tonight, Rihanna a detaliat în ce stadiu se află viitorul album, cel de-al 9-lea din carieră. Riri se află într-un proces de reevaluare a pieselor înregistrate deja și nelansate, lucrând totodată și la melodii noi.
"Încep din nou lucrul la album. Nu vreau să neglijez nici piesele pe care le am deja, așa că vreau să mă întorc la ele și să le ascult dintr-un alt unghi, dintr-o perspectivă nouă, pentru a vedea ce e de făcut cu ele și care dintre ele încă îmi plac."
Ce crede Rihanna despre Billie Eilish
Și pentru că nu sunt excluse nici colaborările, Rihanna nu s-a ferit să-și arate recent aprecierea pentru Billie Eilish. Aflată la un eveniment Fenty, artista a fost întrebată de Access Hollywood care este colaborarea ei de vis, iar complimentul pe care i l-a făcut lui Billie ar putea indica un featuring extrem de interesant pentru fanii celor două.
"Mmm...Dacă aș putea înregistra o piesă cu Billie Eilish...E atât de bună", a spus Riri fără rezerve.
Mamă a doi băieți, Rihanna își dorește și o fată
În interviul pentru Access Hollywood, Rihanna a dezvăluit și că iubește să fie mama a doi băieți, dar și-ar dori să aibă și o fată.
"Am doi frați mai mici și nu am înțeles niciodată ce se întâmplă între ei și mama mea, ce e așa de special. Apoi am devenit mamă de băiat și am înțeles. Dar îmi doresc și o fiică. Noi (femeile) conducem lumea", a declarat Rihanna.
Rihanna este una dintre cele mai de succes artiste ale tuturor timpurilor, cu peste 250 de milioane de single-uri vândute. Are în palmares 14 piese ajunse pe prima poziție în topul US Billboard Hot 100, precum și 9 premii Grammy.