Urmărește-ne în Social Media

Keith Urban - The Fighter (Dancers Version) ft. Carrie Underwood

Artistul australian Keith Urban a trecut de la country la pop cu noul single ”The Fighter”. Piesa este înregistrată în colaborare cu Carrie Underwood și este acompaniată de un videoclip ce accentuează ritmul alert al melodiei prin coregrafie.

Piesa ”The Fighter” a fost compusă de Keith Urban împreună cu busbee, cel care semnează și producția. Melodia se regăsește pe cel de-al 9-lea album de studio al lui Urban, “Ripcord“, disc lansat în mai 2016. Materialul a fost apreciat atât de critici, cât și de public. “Ripcord“ a fost nominalizat la Grammy în categoria Cel mai bun album country, debutând totodată pe prima poziție în topul discurilor din Australia și în US Top Country Albums, clasament realizat de Billboard.

Cu piesa ”The Fighter”, Urban iese din zona de confort a muzicii country și alunecă spre pop, chiar pop dance. Melodia a fost înregistrată împreună cu Carrie Underwood, o artistă cunoscută tot pe nișa country, dar a cărei voce se mulează foarte bine și pe zona pop, dovadă fiind și colaborarea cu Keith Urban.

Noul videoclip lansat pentru piesa ”The Fighter” este cel de-al doilea vizual promovat de artist pentru această melodie. Primul clip a fost lansat în februarie, recent apărând și versiunea cu dansatori, ce accentuează ritmul piesei.

Comentarii

Premii muzicale

Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024

Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.

Publicat

pe

Dua Lipa la SNL
Dua Lipa la SNL │ FOTO: Captură YouTube

17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.

Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.

Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.

Citește în continuare