Urmărește-ne în Social Media

Katy Perry - Never Worn White

Katy Perry face un anunț important prin intermediul noului ei videoclip, "Never Worn White". Artista dezvăluie că este însărcinată cu primul ei copil, în versuri mărturisindu-i iubirea logodnicului ei, Orlando Bloom.

Noul single al lui Katy Perry este o baladă emoționantă, în versurile căreia artista îi declară iubirea logodnicului ei, actorul Orlando Bloom. Katy este bucuroasă că își vor petrece întreaga viață împreună, cântând în unul dintre versuri: "See us in 60 years with a full family tree" (În traducere: "Ne veți vedea în 60 de ani cu un întreg arbore genealogic").

În videoclipul melodiei, Katy (35 de ani) radiază de fericire într-o rochie albă, surpriza venind în ultimele secunde ale clipului, în care o vedem pe artistă expunându-și burtica. Ulterior lansării clipului, Katy a confirmat și într-un live pe Instagram că așteaptă cu adevărat un copil și că în perioada următoare va dezvălui detalii și cu privire la viitorul ei album.

Single-ul "Never Worn White" vine după piesele "Small Talk" și "Harleys in Hawaii". Ultimul album al lui Katy Perry, "Witness", a fost lansat în 2017. Acesta a inclus piesele "Chained To The Rhythm" feat. Skip Marley și "Swish Swish" feat. Nicki Minaj.

Comentarii

Lifestyle

Katy Perry este investigată de autoritățile spaniole

Katy Perry și membrii echipei sale ar putea fi trași la răspundere de autoritățile spaniole din cauza unui videoclip pe care artista l-a filmat într-o zonă protejată. Află mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Videoclip Katy Perry Lifetimes
Videoclip Katy Perry Lifetimes │ FOTO: captură YouTube

Katy Perry a lansat recent videoclipul piesei "Lifetimes", ce o prezintă bucurându-se de plaje și petrecând în cluburile de pe insulele Ibiza și Formentera. Însă materialul video cuprinde și câteva scene care ar fi fost filmate în mijlocul dunelor protejate de pe insula S'Espalmador.

Filmările pot fi efectuate în zona respectivă, însă Katy Perry și compania de producție responsabilă pentru videoclip nu ar fi cerut permisiunea și, astfel, nu au avut autorizația obligatorie înainte de filmare.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Departamentul de mediu al Insulelor Baleare, "compania de producție nu a solicitat o autorizație de la Minister pentru a efectua filmările, motiv pentru care au fost demarate acțiuni de cercetare".

S'Espalmador este o mică insulă ce face parte din parcul natural Ses Salines, situat între Ibiza şi Formentera, și găzduiește cel mai bine conservat sistem de dune din Insulele Baleare.

În ceea ce o privește pe Katy Perry, ea pregătește un album nou, intitulat "143". Discul va fi lansat pe 20 septembrie, fanii bucurându-se deja de un preview odată cu lansarea pieselor "Woman's World" și "Lifetimes".

Citește în continuare