Urmărește-ne în Social Media

Karo feat. Doddy & Delia Rus - Tot mai departe

Karo împreună cu Doddy și Delia Rus lansează videoclipul piesei "Tot mai departe". Aflați mai multe detalii în articolul de mai jos.

Karo este unul dintre producătorii din spatele proiectului Pink Elephant; single-ul lor de debut - "The Unicorns" se bucură de recunoaştere internaţională. Piesa a reuşit să ajungă în playlistul MTV Dance International, MTV Dance UK, dar şi în topul UK Cool Cuts Chart.

"Piesa am gândit-o acum un an şi ceva, iar la scurt timp a apărut Doddy cu partea lui creativă şi am reuşit să o transformăm în ceva mai personal. " - Karo

"Tot mai departe" este o piesă inspirată din viaţa artistului şi vorbeşte despre greutăţile pe care acesta le-a înfruntat pentru a-şi urma visul şi a face muzică.

"Drumul meu a fost reprezentat de muzică, de aici şi inspiraţia. "Tot mai departe" vorbeşte despre călătoria mea, cum am reuşit să plec dintr un sat către Bucureşti pentru a-mi urma visul, în ciuda problemelor. Părea imposibil dar am încercat şi, zic eu, am reuşit să-mi demonstrez că nu e aşa. "

Doddy este un rapper român cunoscut pentru single-uri precum "Bine, mersi" (feat Lora), ce a depăşit 30 de milioane de vizualizări, "Klandestin" (feat Puya), "Rezervat" (feat Nicole Cherry), iar "Haz de necaz", cel mai recent single al artistului a reuşit să depăşească 2 milioane de vizualizări în doar 2 săptămâni de la lansare.

Touch-ul feminin este adus de Delia Rus, una dintre cele mai promiţătoare artiste din noua generaţie. Single-ul său de debut, "Dacă pleci", a reuşit să depăşească 20 de milioane de vizualizări în mai puţin de un an de la lansare, fiind urmat de "Tatuaj pe inima".

Comentarii