Urmărește-ne în Social Media

Justin Bieber & benny blanco - Lonely

Justin Bieber a lansat o piesă narativă, prin care își spune povestea, punctând momentele mai puțin plăcute ale carierei sale de succes. Compusă de benny blanco și Finneas, "Lonely" se adresează tuturor celor care au simțit apăsarea singurătății.

După o piesă cu mesaj înălțător, Justin Bieber intră în culisele propriei vieți, dezvăluind publicului partea mai puțin plăcută a faimei. Piesa "Lonely" și videoclipul ce o acompaniază spun povestea unui copil ajuns vedetă și rămas fără susținerea emoțională a unor prieteni adevărați. Rolul lui Justin din clip este interpretat de Jacob Tremblay, un actor canadian ce a devenit cunoscut odată cu interpretarea sa din drama întunecată "Room" (2015).

"Când el [Blanco] și Finneas mi-au arătat piesa asta, să fiu sincer, mi-a fost greu să o ascult, considerând cât de greu mi-a fost să trec peste anumite capitole.

Am intrat în studio și am cântat-o de la cap la coadă, ceea ce nu a fost ușor, dar am început să văd importanța relatării acestei povești! M-a făcut să realizez că fiecare dintre noi are momente în care se simte singur. Aflându-mă în poziția în care mă aflu, cred că e curajos să-ți arăți vulnerabilitatea și de asta cred că piesa asta este atât de puternică!

Iar Jacob Tremblay este atât de talentat. A fost emoționant să-l văd interpretându-mă pe mine", a detaliat Justin într-o postare pe Instagram.

Justin Bieber a lansat ultimul său album, "Changes", în luna februarie. Discul a debutat pe prima poziție în topul american Billboard, dar nu a reușit să impresioneze criticii, primind numai două stele din cinci din partea publicațiilor Rolling Stone, The Times, NME și The Independent.

Comentarii

Industria muzicala

Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard

Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.

Publicat

pe

Beyonce / Taylor Swift / Rihanna
Beyonce / Taylor Swift / Rihanna │ FOTO: Colaj capturi YouTube

Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.

"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.

Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:

  • este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
  • a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.

Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:

"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."

Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019

Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.

"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.

Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.

Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)

  1. Beyonce
  2. Taylor Swift
  3. Rihanna
  4. Drake
  5. Lady Gaga
  6. Britney Spears
  7. Kanye West
  8. Justin Bieber
  9. Ariana Grande
  10. Adele
Citește în continuare