"All This Love" este un duet ilustrat conform tradiţiei "Dia de los Muertos". Acolo unde gothicul lui Tim Burton se întâlneşte cu creaţiile lui Guillermo del Toro rezultă acest clip. Figuri scheletice deprimate trăiesc viaţa mai intens decât cei vii, bântuiţi de spiritele care asistă la înlanţuirea pasiunii lor.
Inspiraţia acetui clip a venit şi de la animaţia "Coco", câştigătoare a premiului Oscar la început de an. Secvenţele de uniune ale celor doi protagonişti cu un fundal de fluturi, trandafiri şi galaxii de suflete este maiestuos. Totul pe instrumental de pian, sample-uri de "clap" şi o voce guturală care redă foarte bine durerea şi suferinţa.
Drept inspiraţie pentru creaţia sa, JP Cooper a citat următoarele elemente:
În momentul în care m-am gândit la această piesă m-am lăsat inspirat de munca lui Tim Burton şi de noua animaţie, "Coco". Atunci când am înregistrat-o am ales să folosim din plin sunete morbide, backing vocals şi câteva efecte speciale. Am vrut ca până şi ritmul sacadat al pianului să pară a fi întreţinut de un schelet – aproape poţi auzi oasele izbindu-se unul de celălalt.
Nu ştiu din ce motiv, dar mi-a venit în minte imaginea unui schelet manipulat de sfori, ca a unei păpuşi cu viaţă. Corul nu este altceva decât memoria acestui schelet, care valsează cu iubita pierdută de-a lungul coridoarelor lungi, prin camere, cei doi menţinând permanent contactul vizual.
"All This Love" este prima colaborare dintre JP Cooper şi Mali Koa, cântăreaţă din Australia care e pe cale să cunoască succesul internaţional. Single-ul soseşte după albumul de debut al lui JP Coper, "Raised Under Grey Skies", de pe care s-a remarcat hitul "September Rain". Acea piesă a adunat peste 297 de milioane de stream-uri pe Spotify şi 43 de milioane de vizualizări pe YoTube.
JP Cooper este un artist din Manchester, Marea Britanie şi s-a numărat printre vocile unice pe care le-am descoperit săptămâna trecută în cadrul Electric Castle 2018. Cântă din 2012 şi a activat în genuri precum soul, dance, alternative rock şi ineditul tropical house.