"ULELELE" este o piesă veselă și dinamică ce te îmbie la dans de la primele acorduri. Melodia a fost compusă de Florin Boka (Feenom), Alexandru Stancu (JUNO), Giuliana Văduva, Razvan Sofronescu și Smiley.
Piesa este lansată alături de un videoclip la fel de distractiv. JO și un grup de prieteni gătesc la foc de tabără, râd, fac baie într-un lac și profită la maximum de timpul petrecut alături de cei dragi.
"Nu puteam să-mi fac cadou mai frumos AZI, când împlinesc 29 de ani pe 29 August. <<Ulelele>> este un strigăt de unitate. Este iubirea în forma ei pură și readucerea în comuniune a oamenilor, a planetei, a întregului univers.
Uităm că toți suntem interconectați, ca suntem unul, în vremurile astea în care tot ce se întâmplă în lume și în online ne face să ne separăm, ne crește ego-ul și ne face să uităm ce contează cu adevărat și să fim atenți mai mult la lucruri negative, reci sau poate nocive. Sperăm că <<Ulelele>> să ne reamintească măcar un pic", a transmis JO.
JO a cucerit publicul și topurile de specialitate cu piese precum "Lacrimile", "Noapte polară", "126" și "Adio", single lansat de ziua sa de naștere. În noiembrie 2021, JO a lansat "Iubirea mea", apoi au urmat "Mă mai ia" (alături de JUNO), "Vocea ta", "Dorul" și "Ploaie de vară". Vara trecută, JO a lansat alături de RUBY "Soare", un imn al bucuriei de a trăi fiecare moment așa cum ne dorim. Recent, artista a colaborat cu Cabron pentru piesa "La Mal", cu JUNO pentru "Nimeni nu ne poate despărți", dar a lansat și melodia solo - "Aripi".
Tehnologie
Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației
Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.
"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.
Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.
Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?
Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.
Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.
Despre Cat Music și TRU [The Real You]
Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.
TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.