Urmărește-ne în Social Media

JO - Adio

Exact când ne pregătim să spunem "adio" verii, JO ne propune o piesă romantică intitulată chiar "Adio". Artista a lansat un single cu versuri despre acel moment când trebuie să spui rămas bun definitiv iubirilor pierdute. JO ne propune şi un videoclip cu tematica unui road movie, pe care îl puteţi viziona în articol.

JO ne învaţă cum să spunem "Adio" pe beat-urile ritmate ale noi sale piese. Videoclipul o prezintă pe artistă, care călătoreşte alături de cel drag pe drumul pierzaniei. Automobilul ajunge în apă, odată cu vechea JO, care trece într-o nouă etapă a vieţii sale. Protagonista schimbă două ţinute în clip, una casual şi una mai elegantă. Cei doi protagonişti îşi încep aventura legaţi de acelaşi palmier, prizonieri ai unei relaţii toxice. Videoclipul a fost regizat de către SAN, iar Lucas Art Film şi Cat Music au fost producătorii săi.

Director of Photography este Daniel Kosuth. Lansarea piesei "Adio" vine într-o zi specială pentru JO, care îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Artista îi îndeamnă pe cei care au inimile rănite să încerce să îşi găsească curajul de a renunţa la relaţia toxică, pentru a fi mai fericiţi mai departe. Despre noul său single tânăra a declarat următoarele:

«Adio» este o piesă care a ieșit din suflet, poate cea mai de suflet piesa a mea de până acum. Experiențele de viață prin care trecem ne schimbă, ne sensibilizează, dar cel mai important, ne inspiră la creație. Muzica mereu m-a ajutat să mă descarc, dar de data asta pot să spun că m-a eliberat. Mi-a dat aripi. Am lucrat alături de echipa mea preferată de la HaHaHa Production. Le mulțumesc din suflet lui Dorian, F3nom și Luci pentru că au înțeles exact filmul meu și m-au ajutat să îmi conturez povestea în acest cântec minunat.

Cât despre clip, JO apare în dublu rol în el şi explică acest proiect şi colaborare cu SAN:

Pentru clip am ales să lucrez cu SAN, unul dintre regizorii mei preferați, știind că nimeni altcineva n-ar fi putut să ilustreze în imagini povestea mea mai bine decât el. Am muncit mult pentru acest proiect și nu aș fi reușit niciodată să ajung la acest rezultat fără echipele mele de suflet, Cat Music și HaHaHa Production. Le mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru că au avut încredere că povestea mea o să ajungă la sufletele multor oameni.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, piesa "Adio" are muzica semnată de Florin Boka, Dorian Micu, Lucian Nagy, versurile scrise de Dorian Micu. Masterul este realizat de Florin Boka și Lucian Nagy. În această vară JO a ajuns în playlist-urile publicului cu piese precum "126" și "Noapte polară", create pentru cei care au rămas cu gândul la iubire.

Comentarii

Tehnologie

Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației

Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.

Publicat

pe

Mark Stam în concert la "Shorts - Unfiltered"
Mark Stam în concert la "Shorts - Unfiltered" │ FOTO: Cat Music

"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.

Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.

Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?

Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.

Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.

Despre Cat Music și TRU [The Real You]

Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.

TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.

Citește în continuare