”Într-o zi mi-am dat seama de forța mea interioară. Am făcut o piesă despre asta cu frații mei Fantome, din brigada Culese Din Cartier”, a declarat JAZZ 8.
Jazz 8, pe numele real Cosmin Dominte, este membru The Bridge Committe și câștigător al concursului ”Slam Poetry București” în 2013. Este, în paralel, și actor, lucrând cu Media Pro Pictures. A avut roluri în filme internaționale, naționale, seriale și piese de teatru.
Fantome este un proiect lansat de brigada Culese Din Cartier. Deși, de obicei, conceptul Culese din Cartier abordează sunetul folcloric românesc, Fantome atacă o direcție lăutărească urbană și nostalgică.
Primul album Fantome, ”Micul Paris”, a fost lansat în aprilie 2015. Pe acest disc sunt incluse piese ca ”Reîncarnare”, ”Amurg” și ”Nu vreau să mor”. Fantome îi are în componență pe Vlad și Bogdan, doi producători muzicali din București.