Între combinaţii cromatice şi un riff împrumutat de la Prince, Janelle Monae a creat o operă artistică inedită. "Make Me Feel" e foarte greu de încadrat într-un gen anume, amintind cel mai mult de o combinaţie între Prince şi R. Kelly. Videoclipul a strâns peste 1.1 milioane de vizualizări în nici 24 de ore, marcând un succes pentru artista americană.
Viitorul album al muzicianei se numeşte "Dirty Computers" şi a fost prefaţat cu trailere inspirate de anii '80. Janelle a lansat în ultimele ore 2 single-uri, acest "Make Me Feel", dar şi "Django Jane". Ambele au primit videoclipuri extravagante. Janelle împrumută funk-ul hiperactiv şi elemente din piesa "Kiss" a lui Prince, care de altfel apărea pe albumul lui Monae "The Electric Lady" din 2013.
Judecând după reacţiile din social media, noul single a fost adoptat rapid ca un imn al comunităţii LGBTQ, Janelle fiind mereu o militantă pentru sexualitatea deschisă, fără limitări. Stilul unic al artistei i-a adus 6 nominalizări la Grammy-uri pe parcursul unei cariere de 15 ani. Janelle are la activ 3 albume şi cu "Dirty Computer" ajunge la 4 discuri de studio.
Acesta va sosi pe 27 aprilie, prin Wondalands Arts Society, Epic Records şi Sony Music. În toamna lui 2016 Janelle Monae îşi făcea debutul pe marele ecran în mult apreciatul film "Moonlight", prima peliculă doar cu actori de culoare care a primit premii Oscar.