"Barefoot In The Park" se regăsește pe albumul "Assume Form", lansat pe 18 ianuarie, la 3 ani distanță de albumul anterior, "The Colour in Anything". Discul a primit review-uri excelente din partea NME, The Independent și The Daily Telegraph, care i-au acordat 5 stele din 5. La fel de impresionat a fost și Wren Graves de la Consequence of Sound, care a scris în cronica sa că James Blake este "unul dintre cei mai originali compozitori ai acestei generații".
Laureat al premiului Mercury, cu nominalizări la premiile Grammy și Brit, James Blake și-a propus și a reușit să devină unul dintre cei mai importanți artiști din peisajul muzical actual. Artistul englez în vârstă de 30 de ani a colaborat deja cu o serie însemnată de nume sonore ale industriei, precum Kendrick Lamar, Beyoncé, Jay Z, Mount Kimbie, Bon Iver, Chance the Rapper sau Frank Ocean.
Nerestricționat de un gen anume, James Blake reușește să aducă fiecărei piese compuse o serie de elemente clasice și o inconfundabilă emoție.