"Nicio problemă" este o piesă cu un mesaj optimist ale cărei muzică și versuri sunt realizate de J.Yolo împreună cu Connect-R și Răzvan Matache. Videoclipul este regizat de J.Yolo și filmat de regizorul Cercel Lazăr, fost membru al trupei Animal X.
"Am piesa de mult timp, însă am ținut-o la sertar aproximativ 3 ani. Colaborarea cu Connect-R a venit în mod natural și titlul piesei este ideea lui. Am lucrat la multe videoclipuri împreuna cu Cercel Lazăr. Pentru <<Nicio problemă>> filmările au durat doar opt ore și chiar ne-am distrat", a spus J. Yolo
Jacques Yolo, cântăreț, producător și compozitor, și-a lansat cariera solo în 2011, când a colaborat cu DJ Sava pentru piesa „Money Maker” care a ocupat locul 3 în topul difuzărilor pe radio în România și s-a menținut în top 10 în Spania, Rusia, Polonia, Italia, Bulgaria și Grecia. Colaborarea dintre cei doi a continuat cu piese precum "Free", "Give It To Me", "Champagne Sunrise".
Până acum, J.Yolo a scris și produs piese pentru artiști ca Sasha Lopez, Lou Bega, DJ Sava, Twiins și Morris. Succesul ca artist solo a venit în 2013, odată cu lansarea controversatului single „Te pup! Pa!Pa!” care s-a poziționat pe primul loc în topuri. Au urmat piesele „Throw it" și „Pompa” de pe albumul de trap balcanic, „Dope”, ambele lansate în 2017.
Cântărețul și producătorul Connect-R este recunoscut pentru cariera sa de succes ca artist solo. Printre colaborările importante pe care le-a avut de-a lungul timpului se numără cele cu Simona Nae, Arsenium, Marcel Pavel, Paula Seling, DJ Project, Mandinga, Praf In Ochi, Don Baxer, Delia, Loredana Groza, Smiley, DJ Sava, Dj Chris Mayer, Sonny Flame, Andra și Anda Adam. În 2009 a înființat casa de producție Rappin’On Production.